Estudio No. 15

~ De la serie “Perspectivas Transitorias”

La pluie ou les larmes ⛈️

Un día cualquiera en Bogotá. *Gif animado cuadro a cuadro.

2022

yes yes yes show me those fucking drawings, give me the horror of them having done this over and over and over again like fucking hell

¿Qué tan incomprendido soy?

Normalmente no demuestro afecto de una manera cotidian pero a la vez hay veces que necesito afecto, pero nadie sabe que lo necesito porque no lo demuestro.

No me gusta hablar de cómo me siento porque eso me hace sentir vulnerable, pero a la vez me entristece que no me digan qué tengo o qué pasa sabiendo que mi respuesta será "nada".

La forma más fácil que tengo de salirme de una situación, es desaparecer sin decir nada por unos días y volver como si nada hubiese pasado.

El hecho de no decirle a alguien lo mucho que lo aprecio, no significa rotundamente de que así lo sea, siempre hay otras formas de demostrarlo.

Leam

Dp x dc

Ellie, as a recently born clone, doesnt have so much experience with her her powers as danny, even more if your are talking about using them for cotidian things, so she didnt think too much when she go intagible and flew direct to amity to visit Danny

While the police and the JL are getting lots of calls from people all around the world of seeing a unknow girl in their homes

Román Hírcsárda:

Ha a magyarok megnyerik a harmadik Nobel-t is, automatikusan megkapják Erdélyt

"

Lehetséges rossz hír Románia számára. Idén már két magyar kapott Nobel-díjat, egy az orvostudományért, egy a fizikáért, de azt kevesen tudják, hogy egy harmadik, idén magyarok által elnyert Nobel komoly területi csapást mérne Romániára.

Egy nemzetközi szerződés, amelyet hazánk is aláírt 1901-ben, az első Nobel-díj átadásának évében, kimondja, hogy az az ország, amely egy év alatt három Nobelt kap, elveheti Erdélyt szomszédaitól. A szerződés aláírásakor Erdély az Osztrák-Magyar Birodalom része volt, így Erdély elfoglalásának biztosítása előnyt jelentett számunkra.

Most azonban Erdély szomszédja már nem Románia, hanem Magyarország, az idén már két Nobel-díjas ország. Ha a magyarok kapnak még egy Nobelt, akkor ennyi, Románia köteles átengedni nekik Erdélyt. És akkor már csak akkor kaphatja vissza, ha egy év alatt három román Nobelt nyer – ami, legyünk komolyak, lehetetlen, így gyakorlatilag végleg elveszítenénk Erdélyt."

I have some issues with the Loki series (mostly the writing) but something I don't think it gets enough credit for are the visuals.

The toned powdered colors, the retro-furutistic architecture of the TVA, the cold lights of Lamentis, Kang's golden cracked mansion at the end of time, etc.

There a are a good number of wide shots where the backgrounds seem grand and looming and the characters look small compared to it.

And tematically I think is very compelling because I'm pretty sure a major aspect of the show was Loki facing his own insignificance in the universe and his evolution because of it.

And is a very interesting concept. The idea of placing a trickster god on a situation where the world can fight him back and he is forced to contemplate what role he truly has in the universe is fascinating.

It was't executed as well as I would have liked but I think the people behind the visuals understood the assignment. Many moments feel infinite and apocalyptic because of the visuals.

The TVA feels infinite and powerful and at the same time human and cotidian and that disonace is what makes it slightly off putting.

“ I am eternally, devastatingly romantic, and I thought people would see it because ‘romantic’ doesn’t mean ‘sugary.’ It’s dark and tormented.”

taesun choe : tai . 28.09.1996, she / her. born in melbourne, australia. libra, enfp. musician, songwriter and actress. ( penned by peppy )

application ⋆ aesthetics ⋆ soundtrack ⋆ relationships

biography.

ONE. born in south korea, but raised in melbourne, australia, a land she calls home to this day. an only child, her mother is a well-known actress and model, and her father, an aspiring screenwriter who never fulfilled his dreams, and later became a bookstore owner. their relationship was the talk of the media from the start, and as a result, tai has been surrounded by cameras from an early age.

TWO. since childhood, rubbing shoulders with famous people, it was logical that tai wanted to follow in her mother's footsteps, due to her good relationships it was easy to get jobs for her daughter, it was fun, exciting, her earliest memories are of being on a set, small roles for all type of series, modeling gigs for clothing catalogs and a handful of tv commercials, nothing very significant or substantial actually, just a little girl dreaming about stars and ballerinas.

 THREE. she discovers her true passion latter on, showing a natural talent for music. at twelve years old, she enters a talent show where she comes in second and everything cascades from there, signing a contract with the label and with her mother, who doubled as an agent, controlling, and taking care of every aspect of her life, at age nineteen she became a recognizable face for the australian public, soon enough there is one hit single and others coming up. and of course, tai enjoyed her profession, with an undying love for music and playing pretend.

FOUR. but everything that goes up has to come down, cruel comments began to appear sooner rather than later, 'tai is only someone daughter', 'talentless singer’, ‘industry plant’, endless variations, the seemed popular opinion, and there's only so much flak you can take before you start to believe it too, and the 'maybe they're right' appearing on her mind,  little by little her presentations stopped having the enthusiasm, the accustomed radiance, in her mind it is useless to try so hard if they are going to hate you anyways.

FIVE. it all culminates in a fateful live performance on a morning show, the release of a new single, and an altercation produced by a anxiety attack, too public to be swept under the rug, and nothing was the same from then on. there isn't much left to do, her reputation already being tarnished, and the only way other than to retrieve with what's left and the goals that weren't met.

SIX. giving her music career a second chance doesn't happen until years later, in fact, she moves to california to study for a degree in history, the glitz and the glamours, the feeling of being loved by a crowd, are just so alluring, and whats the worst that can happen? it turns out, tai finds out almost right away, the worst thing that can happen it succeeding, trapped by your own ambitions, by your own dreams.

psychology.

the kind of person who can't fake a smile, but smiles often, easy-going attitude, FRIENDLY, although bad for small talk, constantly commits the sin of being to QUIET, sullen even, she likes to think of herself as a proper tortured artist. DISCIPLINED like few , she puts her tasks at the center of her life, there is a certain obsession with being virtuous, which leads her to be SELF-CRITICAL with her own mistakes. she enjoys cotidianity and a simple life, with deep-rooted customs, it is difficult for her to leave her comfort zone, which makes her a bit LONELY, but she is absurdly LOYAL, willing to take risks for those they consider valuable people in her life.

artistically.

music claims: mitski, luna li & willow.

actress claims: ( don't have a specific list yet, but she only does supporting roles in horror and drama )

wanteds.

long term crush. she literally develops crushes on anyone who is nice to her for two seconds, what happens with this specific person is that, surely, they became friends, and tai never lost her crush on them, and she doesn't confess anything either because she is terrified that the other person doesn't feel the same. can be reciprocated or unrequited, it's about the craving, actually.

ex almost something. the kind of relationship they could have even gotten married in, but nothing ever really happened, I guess things ended just because of the long term crush mentioned above. tai just can't get over it and that's how the relationship is ruined, it's really about the angst.

dearest frenemie. they just can't stand each other, but there's something there, it's not that they really hate each other, it's just their worldviews are too different, but you got to work on a project together, and you're the only other person in the whole cast with the one I can talk about, if you are insufferable the others are so much worse.

stranger like me. they are both a bit averse to public life and prefer to just live their lives minding their own business, I imagine they can spend hours talking to each other over coffee, bonus points if they can geek about music, literature, history or art in general.

this being said, i really open to plotting almost anything! .

Zâmbim greu, reținuți, cu un icnet vag de durere, cu ochii absenți, uscați, strângând în ei căderi și frici: suntem atât de mici. Ne ascundem în noapte, și ne evităm între noi, iar zimții tăcerii ne zgârie creierul, nu vrem imaginile ce ni se țes, iar sunetele le astupăm prin zumzetul cotidian și muzică tranchilizantă; viața nu ne mai mângâie, iar degetele ei lungi nu fac decât să ne stoarcă, să ceară, să smulgă. Suflete grele, obosite. Să fie doar realitatea mea? Pe chipurile lor, pâcla unei imagini atent studiate, perfecte, iar gurile articulează vorbe cizelate, artificiale; cine sunt ei, când se dezbracă?

Ne va frânge, oare, suferința? E și asta o frică.

COTIDIAN

În labirintul zilelor, în umbră eulu Prin gânduri înghețate, prin inimi reci Trec prin lume umbre fără ecou, seci Oamenii există, ei nu trăiesc. Fiecare pas, un ritm monoton Orice zâmbet, un reflex străîn Haosul cotidian, ce dulce chin Oamenii există, ei nu trăiesc. În adâncul fiecărui suflet se ascunde O sămânță a vieții, un ecou al esenței În valsul efemer al existenței…

View On WordPress

Teatru: Sunt un orb

HORAȚIU MĂLĂELE vine la CĂLĂRAȘI cu cel mai longeviv spectacol de teatru: “Sunt un orb”! Vino pe 16 mai sa evadezi din cotidian alături de marele maestru pe scena Centrului Județean de Cultură Barbu Știrbei din Călărași! Continue reading Teatru: Sunt un orb

View On WordPress

~ De la serie “Perspectivas Transitorias”

Long live football! ⚽

Un día cualquiera en Bogotá. *Gif animado cuadro a cuadro.

2022

Vladimir Putin, despre elitele occidentale: Balul vampirilor se termină

Cele mai importante citate ale lui Putin din interviul cu Dmitri Kiselev: ▪️ Cu privire la disponibilitatea pentru negocieri privind Ucraina: “da, suntem pregătiți, dar numai pentru negocieri care nu se bazează pe niște dorințe după folosirea de medicamente psihotrope”. ▪️ Cu privire la cine este mai ușor de abordat: “Vă amintiți cum se spunea în Rusia? Fericirea unor oameni la nivel cotidian…

View On WordPress

Un gând bun din Scriptură

Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă știri despre credința voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, și osteneala noastră să fi fost degeaba.1 Tesaloniceni 3:5 VDCȘtirile fac parte din cotidian, fie că sunt serioase sau siropoase, violente sau vulgare, stirile fac raiting, iar noi consumatorii sunt avizi, flămânzi după ele…Știrea în esență este o relatare a unui…

View On WordPress

noopoetica formula de limbaj specific umanitatii necesar descifrarii relitatii fizice imediate

Noo-poetica devine formula de limbaj specific umanității, esențială pentru descifrarea relației cu realitatea fizică imediată. În acest cadru, arta devine limbajul prin care individul explorează și comunică nu doar cu lumea exterioară, ci și cu straturile profunde ale experienței umane. Această formă de expresie transcende limbajul cotidian, devenind un cod complex prin care se pot transmite și…

View On WordPress

Explorând Arlechinada – interviu cu Cătălina Gavriliță

interviu de Teodora Săvoiu

iulie 2021

La prima vedere, elementele predominante în Arlechinada Cătălinei Gavriliță sunt bizarul, îmbinat cu statutul marginal al personajelor reprezentate. În lunga lor tradiție, atât clovnul (sau farseurul, bufonul de curte dacă mergem destul de departe în timp), cât și persoana cu diformități fizice din cadrul spectacolelor de circ au ocupat un loc incert, dar cu siguranță inferior în societate[1], atunci când ieșeau din câmpul vizual al publicului. Iar prezența lor pe scenă sau în ring a stârnit o mulțime de emoții contradictorii prin faptul că sunt atât de vizibil „altceva” în ochii privitorului: de la amuzament față de trăsăturile exagerate și numerele de comedie fizică (slapstick comedy), la curiozitate sau dezgust față de anomalia fizică – poate și sentimentul liniștitor că, spre deosebire de „exponat”, privitorul se regăsește în normalitate. Dar, la o privire mai atentă, putem recunoaște în noi ceva din aceste personaje – ceva inadecvat, ceva ridicol, înstrăinat în mod voit, ceva ascuns care cere să fie acceptat în ciuda unei presupuse diformități (fizice sau metaforice). Iar această evoluție se reflectă și în formele diferite în care arlechinul e reprezentat în artele teatrale, de la apariția sa în Europa medievală până la arta simbolistă de secol XIX și până în prezent.

Când a povestit despre Arlechinada, Cătălina a menționat rolul umorului în contextul artelor performative. Esențiale pentru că lăsau loc publicului și artiștilor să evadeze din cotidian sau să pună sub lupă anumite aspecte ale societății, teatrul de comedie (în cadrul căruia apar inițial personajul arlechinului și alte tipologii de clovni) și, ulterior, circul ofereau un spațiu în care trăirile suprimate în alte contexte sociale prindeau glas, pentru un moment. Explorând aceste teme și alte elemente din universul psihologic uman, Cătălina lucrează în diferite medii, dintre care amintim ceramica, ilustrația și fotografia, contribuind și la câteva proiecte stop-motion. Mai multe despre parcursul artistic și subiectele abordate ne spune ea, în acest interviu.

Când ai început să lucrezi în ceramică? Dar în alte medii artistice?

În ceramică lucrez din liceu – întâi am avut ore de modelaj și mai apoi am avut posibilitatea de a ne alege specializarea pe care vrem să continuăm. Dintre ceramică, artă monumentală și grafică am ales ceramica din simplul motiv că simțeam că rezonez mai bine cu profesorul care se ocupa de grupa asta decât cu ceilalți. Cred că, dacă găsești un profesor cu care poți să comunici, te poate ajuta foarte mult să te dezvolți. A ajuns să îmi placă ce fac destul de mult încât să vreau să mă dedic ceramicii și pe viitor, deși nu e un mediu bătut în cuie pentru mine. În general, eu nu cred că un anume mediu îl definește pe artist. Desenul și ilustrațiile tot din liceu am început să le fac, datorită unui alt profesor care era foarte dedicat și ne împingea mereu să ne facem caiete de schițe și să desenăm. Restul mediilor în care am început să lucrez le-am descoperit în facultate. Am lucrat foarte mult cu prietenul meu, Robert, el fiind student la foto atunci și acum la teatru și film și am făcut tot felul de video-uri împreună, am învățat de la el să lucrez cu aparate pe film, developam împreună în baie, ne lipeam saci de gunoi pe ferestre să putem să ne facem cameră obscură în dormitor, împreună am fost și plecați si cu Erasmus în Spania. Acolo am dat de o profesoară de film experimental care ne-a fascinat pe amândoi. La cursul ei am făcut un video de 3 minute pe peliculă Super 8 împreună cu o studentă din Polonia și tot la cursul ei am făcut prima animație stop motion. Atunci am mai încercat să vedem cum ne-am descurca și în gravură și modelaj 3D. Aș vrea să încerc cât mai multe medii înainte să spun că nu pot lucra în ele sau că nu sunt de mine.

Care este povestea Arlechinadei și de ce ai ales să folosești ceramica pentru acest proiect?

Pentru licență am avut de ales între a lucra în sticlă sau în ceramică, iar eu am ales ceramica pentru că se plia mai bine din punct de vedere tehnic pe ce voiam eu să fac. Am încercat să fac ceva asemănător din sticlă, frită mai exact, și am avut multe bătăi de cap, iar rezultatul nu a fost cum mi l-am imaginat eu. S-a dovedit a fi și mai bine pentru mine că am ales ceramica pentru că, o dată cu pandemia, atelierele s-au închis. Așa am mai putut modela cât de cât acasă, fie în lut, fie în pastă polimerică, dacă aș fi ales sticlă nu m-aș fi descurcat fără atelier.

Legat de povestea Arlechinadei, numele provine de la incidentele comice din viața personajelor unei pantomime, de obicei în care personajele se fugăresc haotic, cam în stilul filmelor cu Charlie Chaplin. Circul și carnavalul au fost o modalitate de a face față problemelor, atât pentru circari, cât și pentru public, care inițial era alcătuit din țărani veniți de peste tot pentru a vedea spectacolele, ziua în care circul ajungea fiind ca o zi de sărbătoare. Comicul îi ajuta pe oameni să treacă atât peste problemele minore, cât și peste situații mai grave, în sensul în care actele de circ puteau să pună anumite probleme politice sau sociale într-o manieră umoristică. Pe lângă asta, oamenii aveau parte în acest fel și de mai multă interacțiune socială, iar pentru circarii care în mod normal erau respinși, era o formă de acceptare. Pentru că știm că de prin 1800 multă lume fugea cu circul, în America având loc și freak show-urile în care oamenii care sufereau de fel de fel de anomalii sau dizabilități erau expuși publicului.

Ai explorat tema circului și a pantomimei în mai multe medii artistice și ipostaze. Ce te-a atras spre universul acesta? Spune-mi mai multe despre arhetipul bufonului și despre gemenii siamezi.

Am avut o colegă în liceu care lucra drept clovn și făcea baloane în diferite forme, numele ei de clovn fiind Nina Arlechina. Mă fascinau hainele alea colorate de arlechin și toată ideea asta, nu pot să zic exact de ce. Apoi am început să citesc despre istoria circului după ce văzusem un articol pe internet despre circul american Ringling Brothers care s-a închis după 146 de ani de activitate. Nu știam nimic despre ei, dar părea șocant pentru mine, mă gândeam că nu mai cunosc pe nimeni care să mai meargă la circ, iar eu am fost o singură dată sau de două ori când eram mică și în viitor nici nu cred că vom mai avea ocazia. Am mai văzut afișe cu circuri în România și am căutat video-uri de la spectacolele celor de la Cirque du Soleil, dar sunt foarte diferite față de video-urile pe care le-am găsit de prin anii ‘50 sau ’80, ele aveau un aer foarte misterios și o anumită încărcătură specifică. Desigur că nu pot spune exact având în vedere că nu am văzut niciunul live, dar cel puțin impresia asta mi-au format-o și m-au inspirat în lucrările pe care le-am făcut pentru licență și nu numai. Mi se pare că toți avem o mică atracție spre bizar, dar, pe lângă asta, lucrările mele fac referire la comunitatea de oameni marginalizați și respinși care se refugiau în lumea asta a circului. Le-am creat cu dorința de a înțelege ironia dintre situația acestor oameni și spectacolul vesel pe care trebuiau să-l pună în scenă. Anomalia fizică a lucrării cu siamezii nu intenționează să „arate cu degetul”, ci mai degrabă să ceară înțelegere din parte publicului. Consider că societatea noastră a evoluat destul de mult încât să se concentreze în ziua de astăzi pe integrare și adaptare, nu pe marginalizare, dezvoltându-se astfel tot felul de programe ce au ca scop integrarea persoanelor din mediile defavorizate.

Povestește-mi despre contribuția ta la animația stop-motion „O călătorie pe tărâmul interior”. Ai mai lucrat la alte proiecte de acest fel?

„O călătorie pe tărâmul interior” a fost lucrarea de licență a prietenului meu. Am mai făcut împreună tot felul de proiecte, chiar dacă nu toate au ieșit sau nu pe toate le-am făcut publice. Am mai lucrat împreună la video-ul Mazepa Neagră pentru melodia Ioanei Șelaru, ea a compus muzica și pentru animația asta. Eu m-am ocupat de decor, Robert a improvizat sistemul de prindere al setului și a construit o masă pentru el, iar eu am vopsit pereții, am lipit tapet, mușchi de copac și ce a mai fost nevoie, am făcut miniaturile și personajele care se văd în animație și Robert m-a ajutat cum a putut la ele. El monta scheletul, eu modelam plastilina peste, iar la haine ne-am chinuit amândoi, el le-a făcut pe cele ale bărbatului și eu pe cele ale fetei.  De animația propriu zisă s-a ocupat el, iar eu interveneam cum puteam când obosea sau când trebuia remodelată o mână sau o parte din personaj care se strica.

Lucrezi la ceva în prezent?

Momentan lucrez la o temă pentru facultate care îmi ia o bună parte din timp, fac o piesă sculpturală asamblată din mai multe obiecte utilitare ceramice, vase, în mare parte. E ușor diferită față de ce fac de obicei pentru că e lipsită de elemente figurative.

Ce teme sau lucruri te inspiră în munca artistică?

Mă inspiră foarte mult starea de confuzie și aș vrea să fac în viitor o serie de lucrări pe tema asta. Cred că e starea predominantă a tinerilor adulți care nu știu în ce direcție o ia viața lor, mai ales a celor din domeniul artei, dar nu numai, cred că oricine se simte confuz la un moment dat, mai ales când se termină o perioadă importantă din viața sa. Chiar și după ceva banal cum ar fi după o sesiune sau după ce ai terminat un serial lung de care te atașaseși, iar la final ai sentimentul ăla de „Și acum ce fac?”. Când sunt în pană de idei, mă mai inspiră filmele, mai ales cele ale lui Lynch, care mă șochează mereu prin câtă creativitate conțin.

Ce faci când simți că nu te poți concentra sau când nu poți lucra la ceva?

Dacă nu mă mai pot concentra la ceea ce fac, încerc să fac total altceva pentru o perioadă și apoi, când revin la ce aveam de făcut, mi-e mult mai ușor. Obișnuiam să lucrez fără pauză înainte și să-mi stric lucrările la final din cauza oboselii, dar mi-am dat seama că pauzele dese chiar ajută mult. Uneori și un sitcom care e ușor și la care nu trebuie să mă concentrez prea mult e o pauză bună de la ceva solicitant. Asta, sau mă pun să dorm și după ce mă trezesc simt că am mai multă energie. Dacă simt că nu pot lucra pe o perioadă mai îndelungată de timp, mă ajută să diversific ce fac. De exemplu, să desenez pe tableta grafică câteva zile și, după ce mă plictisesc și de asta, îmi revine cheful de modelat. 

Dacă cititorul vrea să-ți vadă lucrările în lumea fizică, unde poate merge? Și unde vrei să te găsim pe net?

Momentan nu sunt expuse nicăieri fizic, iar pe net postez ce fac pe Instagram și Behance cel mai des.

-------------------------------------------------------------------------

[1]Disclaimer: Atât felul în care sunt machiați clovnii tradiționali, cât și rolul ambivalent al circului în viața persoanelor cu diformități și influența colonială asupra circului american sunt teme care necesită atenție, dar nu fac obiectul acestui interviu.

Fotografii din arhiva personală a Cătălinei

-------------------------------------------------------------------------

Interviul a fost publicat inițial în revista online Samizdat în iulie 2021 și puteți găsi pagina arhivată aici.

Cârcotașii nu se ogoesc

Sărbătorile de iarnă, dublele sărbători la majoritatea românilor basarabeni, au trecut. Întreagasocietate revine la ritmul și modul cotidian. Și cârcotașii, după un scurt repaos, revin la ceea ce pot facemai bine: a cârcoti. Tot soiul de anal(iști) politici, liderași de partide inexistente, păreologi, pur și simpluindivizi certați rău cu bunul simț (Nu mă refer la idioții utili ai lui Putin.…

View On WordPress