Nu mă mai doare indiferența și răceala. Am învățat de mult cum să joc acest joc.

@un-suflet-anonim

printre cuvinte și nopți nedormite

printre gânduri

și un milion de dorințe

umblu de nebun, umblu solitar

căutându-te

în întregul univers

nelimitat

și, totuși, care se termină unde apune soarele în mare.

n-am speranță c-o să te găsesc

și dacă o să te găsesc nu știu dacă o să te cunosc.

tu o să mă cunoști? o să te oprești în fața

ochilor mei

și o să-mi atingi obrazul

cu mâna

spunându-mi că o să rămâi?

@arhitectul

Ești în mintea mea și nu știu cum să  te scot de acolo, nu știu nici dacă chiar vreau sa o fac. Am avut un trecut tumultuos, care pana și acum își manifesta influentele în prezentul meu, încă hoinăresc prin haosul pe care tu începi să-l  stăpânești.  Reușești sa îl calmezi prin simpla ta prezență, care îmi e atât de necesara în aceste momente. Am nevoie de tine, am nevoie sa ai nevoie de mine, am nevoie sa ma îmbrățișezi și să-mi injunghii inima cu pumnalul iubirii tale ascunse după un câmp magnetic al întunericului.  Când dezorientare era cuvântul care ma definea ai apărut tu prin câteva coincidențe stranii și m-ai  luat de mana aducandu-ma pe drumul pe care trebuia sa nu îl părăsesc.  M-ai  făcut să-mi regăsesc o parte din mine, o parte de care aveam cea mai mare necesitate în aceasta perioadă. Încă mai am părți împrăștiate prin univers, încă ma cufund în haos și gânduri întunecate,  dar momentele acestea devin din ce în ce mai rare și cu o durabilitate nesemnificativa, ținând cont ca înainte eram pierdut chiar și pentru câteva săptămâni prin lumea mea. Nu ai venit și mi-ai aruncat în fata ceva de care nu aveam nevoie, ci acel ceva care ma fascinează,  misterul. Gândul ca trebuie sa se ascundă ceva după aceasta carapace a trupului tau sensibil mi-a  accentuat motivația de a rămâne lângă tine, iar acum încep sa nutresc și sentimente.  Încă nu am făcut un inventar al lor, dar sunt complexe și încărcate, nu as vrea sa le stric strălucirea întinzând mana după ele prin interiorul meu.Îmi vine cam imposibil sa cred, dar cu toate  ca am avut doar câteva momente împreună,  chiar și asa , acelea și-au lăsat adânc  imprimata amprenta pe ființa mea, încât acum îmi e dor, atât de dor încât as fi în stare sa merg pe jos toți kilometrii care ne despart  doar pentru a-mi găsi liniștea în brațele  tale. Căci atunci când ma cuprind, haosul meu se ia de mana cu al tău și pleacă la plimbare, lăsându-ne în infinitatea momentului nostru, care trăiește veșnic  în gândurile noastre. Mi se sparg celulele în mine când le lipsește parfumul tău care le-a îmbălsămat și le-a făcut baie cu petale de trandafir, când erau toate pline de petrol. Vreau sa fii aici din nou pentru a ma asigura ca nu te mai las sa pleci, sa te joci o infinitate prin parul meu, să-mi săruți buzele înfometate și sa lași totul în jur sa moara,  noi doi fiind singurii supraviețuitori ai unui dezastru inevitabil- legarea inimilor noastre cu frânghii rupte din cer și legate cu noduri pescărești pentru a nu se mai desface.Ma recompui de parca as fi o melodie stricata și ma faci sa nu știu cum sa va opresc din a te vrea, nu pentru a te avea, ci pentru a-ți arăta  frumusețea întunericului meu pe care sper ca îl vei înțelege. Probabil ca oricât m-aș  strădui sa îmbrac sub alta formă aceste cuvinte, nu ar avea același efect decât apariția lor în mod clasic aici. *M-am  îndrăgostit de tine* și nu știu cum sa ma opresc, nu pot sa o fac. E greșit,  e complicat, dar îmi semnez condamnarea la o poveste noua, plina de imprevizibil

Un sistem

BAO

Dimineața - obosiți, triști sau odihniți,

După-amiaza - fericiți, plânși sau disociați,

Seara - energici, recalcitranți sau îndrăgostiți

Și noaptea - împovărați si de ziua lungă speriați.

Așa se definește o zi obișnuită din viața noastră,

Deseori privită printr-o mică fereastră

Și provocată a fi văzută din cauza voastră

A celor care ați declanșat o amintire sinistră.

Creați separat dar obligați și sechestrați

Să trăim in același trup de care am fost generați

Și cu același creier de care suntem administrați,

In fond tot de el invalidați,

Suntem de corpul gazdă detașați

Și-n personalități diferite lucrați.

Cu toate acestea avem mereu un singur gând;

Host-ul de durere sa fie flămând,

De iubire să nu-l vedem zăcând,

De lacrimi să nu-l privim secând

Și de furie să nu lăsăm arzând.

Fără acces la prea multe "cuvinte"

Deseori nici nu ni le mai aducem aminte,

Uneori nici nu mai știm ce ar trebui să reprezinte

Iar alteori confuzi, le folosim drept ținte,

Folosim orice ne trece prin minte

Si orice ne scoate din ale noastre "incinte",

Pentru a putea merge si privi înainte

Fără a ne lăsa copleșiți de ceea ce corpul simte.

Declanșați de tot ceea ce pentru tine e banal

Apărem în front pentru a avea un corp funcțional,

Pentru a putea supraviețui unui destin criminal

Și unui trecut mult prea distrus emoțional.

Apărem pentru că nu avem de ales,

Pentru că nu putem scăpa altfel de stres

Și de amalgamul de sentimente accesate atat de des.

In sfârșit...

După aceste deșarte gânduri

Aruncate in aceste monotone rânduri,

Am putea părea ceea ce nu vrem să admitem

Dar invalidați de cei din jur o permitem

Și de multe ori adevărul îl omitem

Căci prin T.I.D definiți ca și sistem suntem.

13.10.2023 —

...

Am evitat să scriu bucata asta pentru că simțeam că e prea mult și nu aveam cuvinte ca să termin..

...

Am amânat aproximativ două luni.. rănile de acum doua luni erau adânci, resimțite și abia puteam adormi seara, nici acum nu e ceva schimbat în rutina de somn.. tot haotic e.

A fost o luptă aprigă.. ca să fiu împăcat și că pot părăsi orașul fără vreun impediment.. Același sentiment ca atunci când stăteai pe patul de spital, iar noi..stând afară și așteptând un semn de la corpul tău.. în acea săptămână nu mi-a stat gândul la nimic altceva, nici la mâncare.. slăbisem în perioada aia trei kilograme. Pur și simplu nu puteam să te las singură în București, dacă era nevoie..stăteam până și la urgențe, era aproape și aveau niște bănci oleacă comode.. era vară, era bine. Așa că am apelat la prietenii din București și am stat la ei, le-am mulțumit atunci, le mulțumesc și aici că au fost acolo pentru mine..și că sunt în continuare.

Știam că locul de la țară are un impact emoțional mare pentru mine.. că acolo am amintiri cu tine, mamă. De acolo te sunam aproape în fiecare zi.. să văd ce faci, cum ești, dacă ai mâncat.. să-mi spui ce ai mai făcut.., să-ți spun ce e la țară, ce a făcut moșu'.. Țin minte și acum, ieșeam la gârlă.. că în zona aia aveam semnal.. și voiam să sun pe cineva.. dar nu aveam pe cine.. era obișnuința să te sun pe tine.. Atunci când mergeam undeva.. eu te sunam. Fie ca să-ți spun că am ajuns, fie să văd cum ești.. din toți știam că nu te simți bine.. dar nu ne-am așteptat să faci un așa AVC. Aveai alte dureri.. și în suflet. A fost o perioadă lungă ca să mă pot obișnui că nu am pe cine suna.. trist.

Nu există loc, om.. să te înlocuiască. Știu că nu am avut o relație prea roz.. cu toate că mi-aș fi dorit..

...

Am fost zilele trecute în București la zilele Agriculturii la Agronomie, erau standuri cu magneți și diverse chestii handmade.. m-am apropriat de unul dintre ele.. le-am observat și am constatat că aș lua.. dar pentru cine? Ție îți luam una, alta.. când mergeam la astfel de sărbători.. Priveam magneții și mă uitam în gol.. simțeam cum tristețea mă acaparează și un zâmbet trist mi se se afișează.. acea stare s-a menținut câteva ore bune..

...

Rănile de atunci.. s-au mai cusut, dar.. sunt într-o fază în care nu simt nimic, încerc să mă gândesc la ceva și nu pot..gânduri nu vin ziua.. ziua sunt un robot..uneori uit ce voiam să fac.. Cert este că.. sunt mai bine, dar nu în totalitate. Sunt mort pe interior. Zâmbesc mai rar, râd mai des când găsesc ceva amuzant.. în rest sunt ca o barcă pe mare navigând spre nicăieri..

Seara adorm greu, nu-mi găsesc poziția, am gânduri înainte să pun capul pe pernă, încerc să pun stop, dar nu-mi iese, încerc să găsesc o emoție mai mare cu care să combat.. nu a mers. Voi mai încerca.. am temeri înainte să dorm.. ziua de mâine nu știi ce aduce, încerc cumva să ies din cercul ăsta vicios și de confort și să fac ceva nou.. să ies la lumină, chiar dacă la mine în interior este beznă.

Am pierdut sensul la ce înseamnă a avea suflet, a avea dureri la el, unele informații, amintiri.. îmi sunt blocate. Îmi revin flash-uri după o săptămână.. capul mă doare ușor când încerc să-mi aduc aminte.

Am o luptă grea de câștigat, cea mai grea.. voi ieși câștigător..cât de mult mă voi zbate, voi sângera și voi rămâne fără pic de energie, voi merge înainte. Sunt un Lup. Lupii nu dau înapoi.

🇷🇴

Nu am mai vorbit de lucruri triste de mult. Face parte din viață, așa că de ce să nu vorbim despre asta?

Mi-ar plăcea să găsesc acea parte din mine care a fost cândva în ordine. și cât de minunat ar fi să-ți amintești acel moment și starea ta interioară când totul era bine. această sarcină pare atât de copleșitoare, mai ales când te simți copleșită și nu mai înțelegi ce se întâmplă în viața ta.

Cu toții căutăm soluții la o problemă, iar când pentru a zecea sau a suta oară această soluție nu funcționează, te epuizează, te devastează, te obosește, spune-i cum vrei. și acest sentiment dezgustător - a nu vrea și a nu înțelege de ce ar trebui să te trezești astăzi. dorinta de a face ceva dispare incet, dar nu ii dai atentie si continui sa cauti o solutie pana iti dai seama ca esti doar obosita si este timpul sa te opresti. pentru o vreme. doar o pauză.

Această perioadă din viața mea m-a făcut să înțeleg un lucru: una dintre cele mai bune decizii pe care le poți lua atunci când totul iți cade din mâini și lacrimile îți vin în mod repetat este să iei o pauză. această pauză salvează, pentru că în acest moment are loc o repornire în interiorul tău, începi să deslușești încurcătura de gânduri și experiențe din interiorul tău, trăgând încet sforile. acest timp este esential.

Uneori suntem atât de ocupați cu o sarcină încât nu observăm alte lucruri, iar de aici urmează al doilea lucru pe care l-am înțeles: uneori trebuie doar să schimbi vectorul de direcție, adică să privești în cealaltă direcție, să fii atent la altceva, poate acolo se află ceea ce îți dorești atât de tare.este mult mai greu de făcut decât pare, dar doar gândește-te la aceste cuvinte și încearcă să-ți dai seama…

Acum tot ce mă gândesc este că ar fi grozav să găsesc acea parte din mine care a fost cândva în regulă, nu? se dovedește că aceasta este o altă sarcină și acum aceasta este cea mai importantă sarcină a mea.uneori este pur și simplu necesar să experimentezi așa ceva pentru a înțelege multe și a deveni mai puternic decât ai fost ieri.

Da ....daca m ai fi invitat as fi venit la tine ...inca si inca o dat...Acu cand mananci ...si ploua ....sa te gandesti la mine si ploaia ...are uneori ...vibratii fine...ca de roua ...masura libertatii ...cu care nu ti am supus o...sunt noua ...ca si noua....o cifra ,sau un sunet ,un adjectiv,cuvant si cate sensuri ....Doamne ,nuante in cuvant ....dar in ce necuvinte ...putini mai stiu ...ca sunt ....acele necuvinte ...iubite ,daca ma lasi sau ma inviti ti le voi curge ca un râu ,adanc...sa nu ma poti uita ....te voi iubi cum n ai mai fost ...de dincolo de gand..."Focul vanat e uitat de vant...zorile au uitat sa ma mai doara ...de iubire intaia oara cant ....la scandal renunt intâia oara...""Reanfloreste lemnul portii ,pe unde pleci ,pe unde vii ...in fata dragostei si a mortii noi toti,redevenim copii...."[04.05, 13:18] Ioana: [04.05, 12:11] Ioana: Ma simt ca si cum n as mai fi .....usor ...duios ...pasii tai ,iubito ...povesti ...trezvii....

[04.05, 12:19] Ioana: Eu caut ....acea potrivire ,atingeri...o stii...adanc ....undeva ...fara timp....Eu caut acea ...potrivire....acea atingere....nu ti as putea neaparat...povesti...spune ....noi doi sideral cu acute si vii....m ai mă iubesti ...nu idei ...masinaria....rubinelor dintr o scanteie....mai stii ....?...si te iubesc ,fara legi...ca s o stii...simplu si clar ...si trezvii ...re novari,re luari ,re veniri ,re simtiri ,re atac,re negat ,re dobandiri ,re amintiri...

[04.05, 13:20] Ioana: Si te as iubi inca ...o simti ,o mai stii...?[04.05, 12:59] Ioana: Bucura te Marie cea plina de har

[04.05, 12:59] Ioana: Domnul este cu tine

[04.05, 13:01] Ioana: Binecuvantata esti tu ,intre femei si binecuvantat rodul trupului tau...Iisus...Sfanta Marie , maica lui Dumnezeu ,roaga te pentru noi pacatosii ,acum.si in ceasul mortii noastre ...Amin...Trecem prin gânduri, trecem prin vise,

Prin fapte, vorbe și cuvinte

Toate în destin descrise

Nimic nu va mai fi ca inainte.

Trecem bucuroși prin iubire

Și uităm să mai iubim

Trecem încet prin fericire

Și uităm să mai fim.

Trecem cu lacrimi pe față

Dar zâmbim în fiecare zi

Trecem agale prin viată

Ce-am fost nu vom mai fi !M-aprinzi c-o bucurie oarecare,

Când se-oglindesc cireșii-n buza ta.

Și scutură petale, la-ntâmplare,

Pe sâni-ți albi și fini de catifea.

Pe chipul tău, obrajii prind roșeață,

Sub genele ce-ascund două scântei.

Iar buza ta ce-i plină cu dulceață,

V-a naște noi dorințe-n urma ei.

Am să-ți frământ în palme fantezia

În clipele târzii la șemineu

Topindu-mă de dor și-nebunia

Amorului, arzând de dragul tău

Te savurez fragilă-n poezie,

Iubindu-te, romanță cu parfum.

Topit în ochii tăi plini de magie,

De focul tău, m-am prefăcut în scrum.

Dezmierd relieful formelor fructate

Un moft nebun, nu vrea să-l mai amâni.

Să-mi fii la noapte plină de păcate.

Iar gura mea să-ți 'lunece pe sâni.

M-aprinzi c-o oarecare fantezie

Când simt magia trupului tău fin.

Un gând pierdut îți scrie poezie

Într-un tarziu amurg pe-un cer carmin.

Letter for him

Sufletele pereche sunt jumătatea ta mai buna. Persoanele acelea care te completează în cel mai armonios mod, langa care poți fi cea mai buna versiune a ta de pana acum - un yin și yang format dintr-un amalgam de sentimente și trăiri ce nu pot fi exprimate sau definite la perfecție. Cum iti dai seama ca ți-ai găsit sufletul pereche, și chiar el este acela? Îl simți. Pur și simplu, îl simți. Atât. Se simte pana când nu se mai simte.

Timpul se oprește în loc de fiecare data când sunteți împreună, indiferent de când de banala este activitatea în desfășurare. Este o înțelegere în 2 care se face prin priviri, prin gesturi, și când uneori cuvintele sunt de prisos. Știi la ce se gândește celălalt fără prea mult efort, ca și cum ati fi fost împreună nu de săptămâni, luni sau ani, ci de câteva vieți întregi. 

O astfel de conexiune este o binecuvântare pentru unii, pentru foarte putini oameni care au norocul sa treacă măcar o data în viață prin așa o experiență. Din nefericire, nu toți avem acest privilegiu - dar eu l-am avut. 

Când toate erau degeaba și nimic din jurul meu nu mai avea sens din nicio perspectiva pe care încercăm sa o abordez, tu mi-ai fost alături. Mi-ai oferit o energie unica și o prezenta de care probabil nu voi mai avea parte din nou în aceasta viață. Nu m-am bucurat și nu am prețuit-o cât ar fi trebuit - dar oh, cât de recunoascatoare iti sunt TIE, jumatate mai buna a sufletului meu. Singurul lucru pozitiv și care mi-a adus un zâmbet larg pe buze și mai ales în inima, când nimic nu reușea. 

Atatea momente pe care aș putea sa le descriu aici, desi aleg sa le păstrez pentru mine, în amintirile mele pana la ultima suflare. Sunt multe, profunde și mereu unice. Nu ne-am ales și cu toate astea, ne-am găsit în cel mai nepotrivit moment, dar când timpul nu a ținut de nicio culoare cu noi doi. Toate au mers bine pana când au mers pe dos, și ai plecat. 

Nu ai vrut, sau poate da. Vreau sa cred ca nu, și inima îmi spune un singur lucru doar. Nu vom știi niciodată pana când nu ne vom regăsi din nou. În aceasta sau în alta viață. 

La fel de ușor cum mi-ai dat lumea peste cap în cel mai frumos mod, la fel mi-ai zdrobit pământul de sub picioare și m-ai lăsat sa cad; sa mă afund în acest întuneric gol și sumbru, fără ca o raza de lumina care să-mi arate calea înapoi, calea ce duce afara la caldura, la tine. 

Aș fi ipocrita sa nu recunosc cât de mult mă deranjează, cât m-a durut, cât de obosita este inima mea și în câte bucăți s-a spart intr-o singura clipita. Și totodata, aș fi mincinoasa sa nu recunosc cât de mult iti doresc fericirea, cu sau fără mine, dar una adevarata și pura, precum am fost noi. Poate. Sper. Amandoi vom fi, separat; dar nimic nu va inlocui legatura de neinlocuit pe care am avut-o.

Din acest motiv, trebuie să-mi ascund cu totul ochii, să-mi blochez picioarele obosite și inima țăndări; s-o opresc din a mai bate, atât de tare, dur. Sa nu mai fug după fantome și sa nu mai scot măcar un sunet, de frica zgomotului ce învăluie orice colțișor atins. O singura speranță, mică precum o raza de soare din acele dimineți reci de Octombrie, e puternic inradacinata în adâncul acestui suflet părăsit și acum singur, fara pereche. Si totodata, e aproape de moarte.

Lacrimile reci, șuvoaie și suspine înecate nu-și mai au un rost, ci marchează un dor necontenit care și-a pus amprenta pe același suflet incomplet. Rest de sentimente de surprindere și lipsa de credință, lipsa de cuvinte, explicații, tot - au rămas în aer, sunete și gânduri surde. Prea multe am să-ți spun și în zadar...

Inelul tău uitat la gâtul meu, și rânduri de cerneala șterse, de mult uitate. Promisiuni ce sunt acum doar vorbe goale. Inel ce-l pastrez ascuns in semn de a-l proteja pe el, pe mine, pe noi. Va fi mereu aici, precum au fost si restul.

Adio, tu - suflet pereche. Pana când ne vom vedea din nou - în aceasta sau în alta viață, pentru totdeauna. 

#sonsuzakadar #mykemal

Rugăciunea...

Rugăciunea te ajută să-ți pui ordine în gânduri, să-ti cunoști prioritățile, să-ți cunoști limitele. Practicată zilnic, te așează pe cale. Îți găsești menirea, rostul și pacea care vine odată cu această revelație. Pentru că rugăciunea nu-i o succesiune de cuvinte goale, ci reprezintă așezarea în cuvânt a ceea ce este menit să fie dacă avem curajul sa fin noi înșine în fața lui Dumnezeu și a…

View On WordPress

Sincer, pentru mine viața a fost mereu și încă este un test de supraviețuire.

Eu nu știu cum este să te bucuri de o viață lipsită de griji, fără să te gândești la ziua de mâine, sau la viitor.

@un-suflet-anonim

Ioan Muntean - fost-ai lelea (9)

Sursă: Ioan Muntean – fost-ai lelea (9) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama Literară 2024, ianuarie 09. (poezie, cyberpoem) ciclul „fost-ai lele” fost-ai lelea (9) cyberpoem în lumea ta de basm prin păduri de cuvinte cu versuri ca stele în nopți înțesate fost-ai lele în vise și gânduri sclipitoare unde poezia dansează așa cum ți-ai dorit cu rime ce-ți țes o poveste subtilă ca…

View On WordPress

Nu aș sfătui pe nimeni să fie ca mine: prea multă sensibilitate, prea multă simțire, prea multă simțire, prea multă percepție, prea multă imaginație, prea multă dorință. Nu aș sfătui pe nimeni să fie ca mine: prea încrezător, naiv, spontan, impulsiv. Mi-ar plăcea să privesc lucrurile după mărimea lor, fără a fi nevoie să măresc mereu totul. Pentru că, pentru oameni ca mine, este o problemă. Oamenii ca mine și nu recomand să fiu unul, se simt fără suflare în fiecare zi din cauza unei atenții mai puțin, a unei mângâieri mai puțin. Oamenii ca mine îndură și păstrează toată amărăciunea înăuntru. Oameni ca mine implodează în fiecare zi și apoi își arată cel mai frumos zâmbet. Oamenii ca mine sunt dificili, complexi, urmarind vise imaginare. Ei vorbesc singuri în liniștea nopții, speră și au ochi strălucitori când se deschide un nou zori. Oamenii ca mine sunt așa: puternici la trup pentru a poseda fragilitatea sufletului. Și se prefac că cred în minciuni, în speranțe, în zâmbetele ocazionale ale unor oameni ca mine. Dar, mai ales, îi recunoști după ochii lor. Sunt portalul vieții, sunt gânduri, cuvinte, inimă, fericire, lumină, întuneric, anxietate, melancolie. Cel mai mult îi recunoști pe cei ca mine pentru că aproape niciodată nu sunt primii care se îmbrățișează, care spun cuvinte dulci, dar ar fi capabili să iubească până la punctul de a se distruge. Oamenii ca mine, când iubesc, iubesc din greu, se dezvăluie, se dezbracă, se recunosc. Au inimi prea mari și pline de lucruri dragi. Și dau, dau prea mult. Au mâini de încredere, o privire pierdută, mereu în căutarea a ceva și acel strop de veselie melancolică care parfumează sufletul.

Gânduri din inimă ( mesaj needitat)

Proslăviţi dar pe Domnul în locurile unde strălucește lumină, lăudaţi Numele Domnului Dumnezeului lui Israel în ostroavele mării!” Isaia 24:15  Adesea ne copleseste imaginea lui Dumnezeu…..mai ales când citim, astfel de texte din Sfânta Scriptură!  Crezând mesajul trăit în credință, lipiți de Creator, aceste cuvinte, au rolul de a trezi in noi acea imagine vie, proaspată și reală despre Acela pe…

View On WordPress

Gânduri la miezul nopții

31 decembrie 2023 - ora 00:38

Data era 30 decembrie când mă gândeam că mai este puțin și trecem în anul 2024. Un an ce avea să vină cu multe necunoscute, cu un timp scurt, dar și prețios în același timp. Un an cu multe lupte, gânduri și noi alegeri[probabil greșite:))], un an cu noi experiențe mai plăcute sau mai puțin plăcute.

Pentru mine... în ultimele luni au fost haos. Ore nedormite, insomnii, gânduri de vinovăție, întrebări absurde, știu sigur că vom afla cum este dincolo când vom trece în neființă..., am început să-mi dereglez programul de somn, nopți albe... Vinovăția că aș fi vrut să pot face mai mult, dar știu sigur că nu puteam. Nu eu, ori corpul ei... ori medicii. Dar mai mult ținea de corpul ei. Să lupte..., dar... chiar de ar fi luptat, nu mi-aș fi imaginat cum ar fi fost după.. că încă era în stare profundă. Ea și-a indus asta când s-a produs AVC-ul. Și, știam că nu avea să se mai trezească.. Am mers la ea aproape zilnic, când zic aproape.. zic că mergeam doar o dată.. vizitele erau permise de două ori pe zi. Era o săptămână haotică, slăbisem trei kilograme, nu mâncam mâncare gătită, abia beam apă... luam ceva suplimente de vitamine, era vară, caniculă, trebuia să iau ceva ca să pot rezista. Știu, știu, ideal ar fi fost să mănânc ceva, dar nu puteam. Încă nu realizam ce se întâmplă, încă nu realizez.. o parte din mine nu acceptă că ea nu mai este... nu pot... și este frustrant că stai și te plimbi prin casa ce odată ea se plimba, stătea, râdea stând în pat și uitându-se la tv show-urile de pe antena 1, protv.

Totul este gol și gri. Nu doar casa, ci și eu. O parte din mine a murit odată cu ea. Știu că nu am avut o relație roz, ci opusul ei. Dar tot m-a lovit grav. Știam că o să vină ziua când o să-i acord primul ajutor, știam pașii, știam ce să fac... Când mergeam cu ea prin oraș să-și rezolve treburile.. eram într-o alertă, pentru că era cald și ea mergea mai mult decât rutina ei de acasă-piață... eram atent la ea, cum merge, cum respiră.. insistam să luăm pauze să se odihnească, îi dădeam apă..

Dar nu ne-am așteptat să ne lovească așa. Nu știu ce aș fi făcut dacă nu eram acasă în acea zi.. ziua când ea m-a trezit că se simte rău și la câteva secunde după a început coșmarul pentru mine. Nu am știut ce a pățit, am încercat să vorbesc cu ea, dar nu răspundea, i-am luat pulsul, l-am sunat pe fratele meu, și după am sunat la apelul de urgență 112...

Luna viitoare se fac şase luni de când mama mea nu mai este printre noi fizic, am avut o perioadă la început când o visam... și era bine, mi-am cerut scuze față de ea.. ironic, nu? Ea mi-a zâmbit... nu știu cum este dincolo, am întrebări și voi rămâne cu ele, nu are cine să-mi răspundă la ele.

Luptă încă continuă, încă câștig mici bătălii, sau doar mă mint frumos...:)

Spuneți la timp "te iubesc"; să vă și răspundă înapoi... nu ca cealaltă persoană să fie pe patul de spital și să nu reacționeze.. a fost prima dată când i-am spus... și ultima oară când era "fizic" în fața mea. Am văzut și persoane mai tinere pe aici, iubiți-vă părinții, spuneți-le cele două cuvinte la timp, îmbrățișații...

Când nu făceam revelionul acasă, îmi sunam părinții, sau când plecam undeva, o sunam pe ea... să știe că am ajuns. Acum nu mai pot face asta, golul se simte când ajung la destinație și nu am pe cine suna, acum...de revelion, gândul a fost s-o sun, dar... știu că nu va răspunde... de la acest gând au pornit aceste gânduri la miezul nopții, mă descarc scriind. Nu este prima confensiune pe care o scriu, am mai scris și altele.. ce ziceam în ziua respectivă, mai ales când ea a stat pe patul de spital o săptămână.

A̲c̲e̲s̲t̲e̲ ̲r̲â̲n̲d̲u̲r̲i̲ ̲a̲u̲ ̲f̲o̲s̲t̲ ̲s̲c̲r̲i̲s̲e̲ ̲c̲u̲ ̲o̲ ̲a̲p̲ă̲s̲a̲r̲e̲ ̲p̲e̲ ̲s̲u̲f̲l̲e̲t̲ ̲ș̲i̲ ̲l̲a̲c̲r̲i̲m̲i̲ ̲î̲n̲ ̲o̲c̲h̲i̲ ̲ș̲i̲ ̲p̲e̲ ̲o̲b̲r̲a̲j̲i̲.̲

Dar am scris cu sufletul.

sunt câteva lucruri mici pe care mi-aș dori să pui preț mai mult, chit ca stiu ca îmi dorești doar binele.

mi as dori atat de mult sa fii aici și sa ma ti în bratele tale. în fiecare seara ma cert pentru ca nu pot sa te am lângă mine.

As vrea sa te am lângă mine... As vrea doar sa ma ti în brate. Sunt atat de obosită, atat de... satula de tot și nu mai pot sa trag atat de mult.

sunt obosita si simt cum ma sfărâm, sunt obosita si simt cum ma încearcă atâtea gânduri negre despre noi... Si mi as dori sa ti le zic dar nu am cuvinte sa vorbesc

Îmbrățișarea ta pentru mine e aer și liniștite și când sunt cu tine toată galagia tace.

Nu știu, as vrea sa fiu în bratele tale, pana și un mesaj face o mie de cuvinte.

Imi e dor de tine când ești aici, vreau sa fiu lângă tine.

Nu i-am acordat prea multă importanță acestui lucru până la un moment de cotitură.

amintește-ți de acea noapte care ți s-a părut nesfârșită, pentru că nu puteai să dormi - erau atâtea gânduri în capul tău. sau acel moment în care erai singur și te simțeai pierdut, rupt; ți-a fost greu să spui cuiva despre asta, pentru că te gândeai că nici o persoană de pe pământ nu îți va înțelege sentimentele.

în timpul zilei ești atât de constant ocupat cu ceva: fie că este o muncă grea sau alta răsfoind banda. asculți atât de multe voci în jurul tău: părinți, prieteni, iubit sau iubită. te gândești la părerea cuiva despre tine, te gândești la cuvintele părinților tăi și petreci timpul liber îngropat în ceva care pur și simplu te ocupă.

dar tu ce mai faci? toate cele de mai sus îmi sunt dureros de clare; dar tu ce mai faci?

știai că acele gânduri care te țin treaz au apărut pentru că aceasta este practic singura dată din întreaga zi când ai rămas singur cu tine, ascultându-ți vocea interioară? și toată această confuzie din jurul tău, toată agitația, rutina, gândirea la cuvinte inutile ar dispărea dacă te-ai gândi măcar câteva secunde și te-ai întreba: „Ce zici de mine?”

și începe să te asculți. a lua decizii. Aș petrece mai mult timp singură cu mine, gândindu-mă la drumul meu, ziua de mâine, ce este important pentru mine și ce nu.

sunt momente când am purtat de mult toate răspunsurile în noi, dar din cauza ritmului vieții, oamenii din jurul nostru nu fac cel mai obișnuit lucru – nu ne ascultăm pe noi înșine; uneori îți apărea un gând de zeci de ori în cap, dar îl lași repede deoparte, uitând de dorințele tale.

Ascultă-te pe tine însuți.

Intelege-te pe tine insuti.

Și creează o poveste incredibilă în care tu ești personajul principal pentru tine.