Nu mă mai doare indiferența și răceala. Am învățat de mult cum să joc acest joc.

@un-suflet-anonim

Ești în mintea mea și nu știu cum să  te scot de acolo, nu știu nici dacă chiar vreau sa o fac. Am avut un trecut tumultuos, care pana și acum își manifesta influentele în prezentul meu, încă hoinăresc prin haosul pe care tu începi să-l  stăpânești.  Reușești sa îl calmezi prin simpla ta prezență, care îmi e atât de necesara în aceste momente. Am nevoie de tine, am nevoie sa ai nevoie de mine, am nevoie sa ma îmbrățișezi și să-mi injunghii inima cu pumnalul iubirii tale ascunse după un câmp magnetic al întunericului.  Când dezorientare era cuvântul care ma definea ai apărut tu prin câteva coincidențe stranii și m-ai  luat de mana aducandu-ma pe drumul pe care trebuia sa nu îl părăsesc.  M-ai  făcut să-mi regăsesc o parte din mine, o parte de care aveam cea mai mare necesitate în aceasta perioadă. Încă mai am părți împrăștiate prin univers, încă ma cufund în haos și gânduri întunecate,  dar momentele acestea devin din ce în ce mai rare și cu o durabilitate nesemnificativa, ținând cont ca înainte eram pierdut chiar și pentru câteva săptămâni prin lumea mea. Nu ai venit și mi-ai aruncat în fata ceva de care nu aveam nevoie, ci acel ceva care ma fascinează,  misterul. Gândul ca trebuie sa se ascundă ceva după aceasta carapace a trupului tau sensibil mi-a  accentuat motivația de a rămâne lângă tine, iar acum încep sa nutresc și sentimente.  Încă nu am făcut un inventar al lor, dar sunt complexe și încărcate, nu as vrea sa le stric strălucirea întinzând mana după ele prin interiorul meu.Îmi vine cam imposibil sa cred, dar cu toate  ca am avut doar câteva momente împreună,  chiar și asa , acelea și-au lăsat adânc  imprimata amprenta pe ființa mea, încât acum îmi e dor, atât de dor încât as fi în stare sa merg pe jos toți kilometrii care ne despart  doar pentru a-mi găsi liniștea în brațele  tale. Căci atunci când ma cuprind, haosul meu se ia de mana cu al tău și pleacă la plimbare, lăsându-ne în infinitatea momentului nostru, care trăiește veșnic  în gândurile noastre. Mi se sparg celulele în mine când le lipsește parfumul tău care le-a îmbălsămat și le-a făcut baie cu petale de trandafir, când erau toate pline de petrol. Vreau sa fii aici din nou pentru a ma asigura ca nu te mai las sa pleci, sa te joci o infinitate prin parul meu, să-mi săruți buzele înfometate și sa lași totul în jur sa moara,  noi doi fiind singurii supraviețuitori ai unui dezastru inevitabil- legarea inimilor noastre cu frânghii rupte din cer și legate cu noduri pescărești pentru a nu se mai desface.Ma recompui de parca as fi o melodie stricata și ma faci sa nu știu cum sa va opresc din a te vrea, nu pentru a te avea, ci pentru a-ți arăta  frumusețea întunericului meu pe care sper ca îl vei înțelege. Probabil ca oricât m-aș  strădui sa îmbrac sub alta formă aceste cuvinte, nu ar avea același efect decât apariția lor în mod clasic aici. *M-am  îndrăgostit de tine* și nu știu cum sa ma opresc, nu pot sa o fac. E greșit,  e complicat, dar îmi semnez condamnarea la o poveste noua, plina de imprevizibil

Un sistem

BAO

Dimineața - obosiți, triști sau odihniți,

După-amiaza - fericiți, plânși sau disociați,

Seara - energici, recalcitranți sau îndrăgostiți

Și noaptea - împovărați si de ziua lungă speriați.

Așa se definește o zi obișnuită din viața noastră,

Deseori privită printr-o mică fereastră

Și provocată a fi văzută din cauza voastră

A celor care ați declanșat o amintire sinistră.

Creați separat dar obligați și sechestrați

Să trăim in același trup de care am fost generați

Și cu același creier de care suntem administrați,

In fond tot de el invalidați,

Suntem de corpul gazdă detașați

Și-n personalități diferite lucrați.

Cu toate acestea avem mereu un singur gând;

Host-ul de durere sa fie flămând,

De iubire să nu-l vedem zăcând,

De lacrimi să nu-l privim secând

Și de furie să nu lăsăm arzând.

Fără acces la prea multe "cuvinte"

Deseori nici nu ni le mai aducem aminte,

Uneori nici nu mai știm ce ar trebui să reprezinte

Iar alteori confuzi, le folosim drept ținte,

Folosim orice ne trece prin minte

Si orice ne scoate din ale noastre "incinte",

Pentru a putea merge si privi înainte

Fără a ne lăsa copleșiți de ceea ce corpul simte.

Declanșați de tot ceea ce pentru tine e banal

Apărem în front pentru a avea un corp funcțional,

Pentru a putea supraviețui unui destin criminal

Și unui trecut mult prea distrus emoțional.

Apărem pentru că nu avem de ales,

Pentru că nu putem scăpa altfel de stres

Și de amalgamul de sentimente accesate atat de des.

In sfârșit...

După aceste deșarte gânduri

Aruncate in aceste monotone rânduri,

Am putea părea ceea ce nu vrem să admitem

Dar invalidați de cei din jur o permitem

Și de multe ori adevărul îl omitem

Căci prin T.I.D definiți ca și sistem suntem.

Vezi persoana aceea care arată bine. Ceva îți atrage atenția, așa ca te uiți puțin mai insistent. Analizezi din cap pana in picioare cu priviri subtile dar sigure, fiecare mișcare, fiecare trăsătura a corpului sau, urmărești cursul vocii sale, profunzimea din ochii săi. Începi sa asculți ce vorbește, dorind sa descoperi din ce in ce mai mult. Simți un mic fior in stomac, iar entuziasmul îți crește considerabil. Urmărești cursul conversației sale cu cealaltă persoana, dorind sa surprinzi tot mai mult din ceea ce este aceasta ființa interesantă din fața ta. In sfârșit este momentul in care vine rândul sau sa vorbească, iar acum ești in punctul in care sa afli cu adevărat dacă este exact ceea ce tu cauți. Simți deodată un sentiment straniu și cunoscut ce te împietrește instant la auzul primelor sale cuvinte. In acel momentul totul s-a concluzionat pentru tine intr-un final trist și nefericit in care te întorci și îți vezi de treaba ta în continuare consolându-te cu gândul ca nici de data aceasta nu este ceea ce trebuie. 😂

Tu.

Îți îmbrățișez parfumul care mi-a rămas de cănd te-am luat in brațe pentru ultima dată. Și îți tot repet numele în gând și zâmbesc sperând să mai pot vreodată să te privesc fără să-mi vină să plâng. Nu aș putea să-mi pierd cel mai bun prieten, nu așa. Copleșită de unele sentimente și pusă la pământ de emoții, condusă de panica si frica de a mă atașa ,am clacat, ador atingerile si săruturile tale, dar mi-e frica ca visul se va transforma in coșmar si intr-o zi o sa fi nevoit sa rupi legătură și nu o sa-mi mai oferi atenția si vorbele de care am nevoie. Te ador suflet drag, as vrea sa te am alături mereu, nimic mai mult, sa te vad fericit, împăcat cu tine si zâmbind, sa pot sa-ti fiu si eu mereu alături. Tânjind dupa mâinile si buzele tale ce imi descoperă corpul si imi provoacă mii de fiori, mi-am dat seama ca as putea să mă las lipsită de asta, asa as câștiga in schimb un prieten adevărat, cu care mi-as imagina oricum scene si poziții in cele mai indecente moduri. Mai lasa-ma putin sa ma bucur de asta cât încă pot, sa te simt in completarea corpului meu, sa simt cum te misti, cum ma domini, cum încerci sa treci de limite neștiute si neatinse de mine. Te vreau. Atat pot sa iti mai spun. Pentru ca ma lasi mereu fara cuvinte si le înlocuiește cu gemete. Te vreau.

13.10.2023 —

...

Am evitat să scriu bucata asta pentru că simțeam că e prea mult și nu aveam cuvinte ca să termin..

...

Am amânat aproximativ două luni.. rănile de acum doua luni erau adânci, resimțite și abia puteam adormi seara, nici acum nu e ceva schimbat în rutina de somn.. tot haotic e.

A fost o luptă aprigă.. ca să fiu împăcat și că pot părăsi orașul fără vreun impediment.. Același sentiment ca atunci când stăteai pe patul de spital, iar noi..stând afară și așteptând un semn de la corpul tău.. în acea săptămână nu mi-a stat gândul la nimic altceva, nici la mâncare.. slăbisem în perioada aia trei kilograme. Pur și simplu nu puteam să te las singură în București, dacă era nevoie..stăteam până și la urgențe, era aproape și aveau niște bănci oleacă comode.. era vară, era bine. Așa că am apelat la prietenii din București și am stat la ei, le-am mulțumit atunci, le mulțumesc și aici că au fost acolo pentru mine..și că sunt în continuare.

Știam că locul de la țară are un impact emoțional mare pentru mine.. că acolo am amintiri cu tine, mamă. De acolo te sunam aproape în fiecare zi.. să văd ce faci, cum ești, dacă ai mâncat.. să-mi spui ce ai mai făcut.., să-ți spun ce e la țară, ce a făcut moșu'.. Țin minte și acum, ieșeam la gârlă.. că în zona aia aveam semnal.. și voiam să sun pe cineva.. dar nu aveam pe cine.. era obișnuința să te sun pe tine.. Atunci când mergeam undeva.. eu te sunam. Fie ca să-ți spun că am ajuns, fie să văd cum ești.. din toți știam că nu te simți bine.. dar nu ne-am așteptat să faci un așa AVC. Aveai alte dureri.. și în suflet. A fost o perioadă lungă ca să mă pot obișnui că nu am pe cine suna.. trist.

Nu există loc, om.. să te înlocuiască. Știu că nu am avut o relație prea roz.. cu toate că mi-aș fi dorit..

...

Am fost zilele trecute în București la zilele Agriculturii la Agronomie, erau standuri cu magneți și diverse chestii handmade.. m-am apropriat de unul dintre ele.. le-am observat și am constatat că aș lua.. dar pentru cine? Ție îți luam una, alta.. când mergeam la astfel de sărbători.. Priveam magneții și mă uitam în gol.. simțeam cum tristețea mă acaparează și un zâmbet trist mi se se afișează.. acea stare s-a menținut câteva ore bune..

...

Rănile de atunci.. s-au mai cusut, dar.. sunt într-o fază în care nu simt nimic, încerc să mă gândesc la ceva și nu pot..gânduri nu vin ziua.. ziua sunt un robot..uneori uit ce voiam să fac.. Cert este că.. sunt mai bine, dar nu în totalitate. Sunt mort pe interior. Zâmbesc mai rar, râd mai des când găsesc ceva amuzant.. în rest sunt ca o barcă pe mare navigând spre nicăieri..

Seara adorm greu, nu-mi găsesc poziția, am gânduri înainte să pun capul pe pernă, încerc să pun stop, dar nu-mi iese, încerc să găsesc o emoție mai mare cu care să combat.. nu a mers. Voi mai încerca.. am temeri înainte să dorm.. ziua de mâine nu știi ce aduce, încerc cumva să ies din cercul ăsta vicios și de confort și să fac ceva nou.. să ies la lumină, chiar dacă la mine în interior este beznă.

Am pierdut sensul la ce înseamnă a avea suflet, a avea dureri la el, unele informații, amintiri.. îmi sunt blocate. Îmi revin flash-uri după o săptămână.. capul mă doare ușor când încerc să-mi aduc aminte.

Am o luptă grea de câștigat, cea mai grea.. voi ieși câștigător..cât de mult mă voi zbate, voi sângera și voi rămâne fără pic de energie, voi merge înainte. Sunt un Lup. Lupii nu dau înapoi.

🇷🇴

Ți-ai ascuns iubirea adânc în mine

Și m-ai forțat să calc pe spini,

Ai dat în sufletul meu cu sentimente,

Mi-ai smuls inima din rădăcini

Și ai transformat-o nemilos în fragmente

de vise, iluzii, și amintiri.

Ai aruncat în ochii mei cu lacrimi

Și mi-ai străpuns pielea cu parfumul pielii tale

În timp ce-mi șopteai la ureche păcate

Pe petalele sufletului meu cu ale tale unghii mă scrijeleai

De dâre adânci și sângerii mă umpleai,

Când mă iubeai, când mă alungai,

Cu mine mereu tu te jucai.

Trupul meu ți-era șevalet,

Și l-ai mânjit cu doruri, fiori și dorințe,

Erai când pictor, când poet,

Pictai și desenai,

Scriai și fredonai

Cuvinte doar de tine înțelese,

În timp ce în mine întruna aruncai

căințe, dureri și suferințe.

Ți-ai ascuns păcatele adânc în mine

Și s-au îngemănat cu ale mele,

M-ai forțat să dansez cu demonii tăi

Însă nu m-am gândit niciodată că ai să fii

pe dinăuntru nemilos și gol

Deoarece iubirea pentru tine era doar un rol.

Răsunai a haos și-a furtună,

a iubire și-a ropote de ură,

Miroseai a pământ ars de foc și-a ploaie

ce mă înecau în puhoaie,

devorându-mi sufletul și trupul,

Aducând în mine lupte de neînvins, războaie

Mi-ai sfâșiat gândul în două, m-ai secat,

M-ai dezgolit și m-ai sfărâmat,

M-ai făcut să șchiopătez cu sufletul,

Și-apoi m-ai îngenunchiat,

Te-am văzut ca pe un erou, un salvator,

Dar tu erai doar un spectator,

Un simplu chip de lut,

Ce trăiai din sentimente doar de împrumut.

praf-in-ochi.tumblr.com

Nu am mai vorbit de lucruri triste de mult. Face parte din viață, așa că de ce să nu vorbim despre asta?

Mi-ar plăcea să găsesc acea parte din mine care a fost cândva în ordine. și cât de minunat ar fi să-ți amintești acel moment și starea ta interioară când totul era bine. această sarcină pare atât de copleșitoare, mai ales când te simți copleșită și nu mai înțelegi ce se întâmplă în viața ta.

Cu toții căutăm soluții la o problemă, iar când pentru a zecea sau a suta oară această soluție nu funcționează, te epuizează, te devastează, te obosește, spune-i cum vrei. și acest sentiment dezgustător - a nu vrea și a nu înțelege de ce ar trebui să te trezești astăzi. dorinta de a face ceva dispare incet, dar nu ii dai atentie si continui sa cauti o solutie pana iti dai seama ca esti doar obosita si este timpul sa te opresti. pentru o vreme. doar o pauză.

Această perioadă din viața mea m-a făcut să înțeleg un lucru: una dintre cele mai bune decizii pe care le poți lua atunci când totul iți cade din mâini și lacrimile îți vin în mod repetat este să iei o pauză. această pauză salvează, pentru că în acest moment are loc o repornire în interiorul tău, începi să deslușești încurcătura de gânduri și experiențe din interiorul tău, trăgând încet sforile. acest timp este esential.

Uneori suntem atât de ocupați cu o sarcină încât nu observăm alte lucruri, iar de aici urmează al doilea lucru pe care l-am înțeles: uneori trebuie doar să schimbi vectorul de direcție, adică să privești în cealaltă direcție, să fii atent la altceva, poate acolo se află ceea ce îți dorești atât de tare.este mult mai greu de făcut decât pare, dar doar gândește-te la aceste cuvinte și încearcă să-ți dai seama…

Acum tot ce mă gândesc este că ar fi grozav să găsesc acea parte din mine care a fost cândva în regulă, nu? se dovedește că aceasta este o altă sarcină și acum aceasta este cea mai importantă sarcină a mea.uneori este pur și simplu necesar să experimentezi așa ceva pentru a înțelege multe și a deveni mai puternic decât ai fost ieri.

Cum as putea eu sa fiu un om bun acum după ce toată viața mea am auzit ca sunt un nimeni, un eșec, un nimic?! Cum pot face ceva bun cu mine când îmi vin in minte doar cuvintele astea de la atâtea persoane pe care candva le consideram importante?! Pana și familia, oamenii care mi au dat viața au ajuns la un moment dat sa mi spună ca sunt bolnava la cap, ca am nevoie de un control, ca ma victimizez, ca fac teatru, când tot ce făceam eu era sa îmi exteriorizez sentimentele… cum se poate aștepta cineva azi sa mai arat vreun sentiment, când de fiecare data când am făcut o am fost jignita și umilita?! Poate aveau dreptate, poate sunt un eșec, nu am avut parte de nimic bun in viața asta și e greu sa îmi aduc aminte când am fost ultima data fericita, dacă am fost vreodată. Oare așa se distrug sufletele?! Cu niște simple cuvinte?? Oare o sa mi revin vreodată?

Recent, un prieten mi-a povestit despre cum a început să se simtă prost în ultima vreme. Mi-a spus că se simte trist în marea parte a timpului și fără pic de motivație. Mi-a marturisit că probabil urmeaza să treacă printr-un alt episod depresiv și că se simte prost, atât față de el insusi, cât si de toți prietenii lui și de familie. Mi-a spus că stările acestea de spirit îi displac, însa ele nu reprezintă ceva ce el poate controla .Că se simte rușinat de propria persoana și de problemă în sine.

În momentul acela am avut un sentiment greu de explicat în cuvinte, am simțit o furtună de emoții pentru că nu îmi doream ca prietenul meu să treacă printr-o astfel de suferință și să îmi vobrească atât de stins despre problema cu care se confruntă, aceasta captându-i toata energia.Totusi, dupa cum toți stim, depresia nu ține cont de dorințele tale .

Din ce în ce mai multi oameni trec prin episoade de despresie, episoade care pot varia de la o persoană la alta, iar simptomele lor pot fi mai grave sau mai suportabile în funcție de gradul de depresie în care te afli. După câteva căutări pe internet am aflat că, potrivit unui studiu facut recent, 5% din populatia Romaniei suferă de depresie, în timp ce în jurul lumii, mai mult de 320 de milioane de oameni se confruntă cu această tulburare.

Auzim cuvântul ,,depresie’’ cel puțin o singură dată pe zi. Totuși, personal, atunci când am fost pusă în fața faptului împlinit, când o persoană apropiată mie a dezvaluit faptul că este depresivă, nu am stiut exact cum să reactionez. Nu știam cât de serioasă ar fi trebuit să fiu, daca ar fi trebuit să distind atmosfera cu o gluma, sau să îi zic pur si simplu,, sunt aici pentru tine’’ .

În ziua aceea m-am gândit mult la ce înseamna depresia, la cum devin oamenii depresivi , și am constatat că nu prea știam foarte multe despre cât de gravă este această tulburare și cât de repede se poate înrautăți. Nu știam ce poti face ca să o combați. Auzisem și citisem câteva lucruri, lucruri de bază pe care majoritatea oamenilor le stiu, cum că printre simptomele depresiei se află problemele de furie, iritare, stima scazută de sine, lipsa de motivație și, în cele mai rele cazuri, dorinta de a-ți lua viata. Și, cam asta era tot ce știam cu adevărat despre depresie.

În momentul acela, am realizat că mă aflam neputincioasă în fața unui lucru aproape necunoscut pentru mine, însa un lucru care nu îmi ranea doar prietenul, ci mii de alți oameni.

Dupa o perioadă în care am reflectat asupra spuselor lui și asupra situației, am realizat că probabil majoritatea persoanelor din jurul meu se aflau în aceeasi situație ca și mine, și mi-am dat seama că nimeni nu se gândește la depresie cu adevărat până nu este pus în situația de a simți depresia pe propria piele, sau până în momentul în care o persoană dragă se luptă cu această problema. Până atunci, nimeni nu caută informații referitoare la această problemă, deoarece, atâta timp cât nu ne afecteaza direct, nu avem de ce, nu-i așa ? Nu există nici macar destule campanii care să dea informații cu privire la detaliile legate de anumite aspecte ale depresiei, și ce e mai rău, mulți oameni nici măcar nu realizează că sunt depresivi până când nu ajung la un nivel înaintat de depresie.

Am încercat să mă documentez în legatură cu ce aș putea face pentru a-mi ajuta prietenul, ce este depresia și statstici ale depresiei din mai multe părți ale lumii.

Un document oficial privind situatia personelor cu tublurari depresive din Roamina, a definit depresia din punct de vedere psihologic,ca fiind caracterizează printr-o trăire afectivă negativă, intensă, ce cuprinde sentimentul durerii morale, al inutilității, însoțite de lentoare a gândirii și mișcărilor, neliniște, deznădejde și lipsă de speranță în ceea ce privește viitorul, sentimente de vinovăție.

Tot prin intermediul documentului am aflat că depresia debutează lent, pe parcursul mai multor săptămâni sau luni, fiind, cel mai adesea, asociată unor evenimente de viață negative (eșecuri sau conflicte în viața personală sau profesională, evenimente traumatice, chiar si afectiuni si dureri alte corpului). Pe durata episodului depresiv, omul are o mimică tristă, plânge, vorbește încet, adesea monosilabic, este lipsit de spontaneitate și de energie, activitățile care altădată îi făceau plăcere nu îl mai bucură, se concentrează cu dificultate, preferă să stea singur, adoarme cu greutate, iar somnul este scurt și neodihnitor, însoțit de coșmaruri. Alte semne asociate stării depresive sunt pierderea poftei de mâncare, dureri de cap, greață, vărsături.

La adolescenti depresia poate fi cauzată și de lucruri precum stresul generat de studii, respingerea socială și perioadele de dezvoltare ca adolescent.

Odata ce am aflat ce este depresia, care sunt cauzele, cum se manifestă, am decis să trec la pasul pe care îl asteptam cu sufletul la gura, și acela era ,, cum poți fi de folos unei persoane cu tulburari de depresie’’.

Incepe o conversatie

Dacă o persoană apropiată ție prezintă semnele de depresie menționate mai sus, se poartă mai diferit decât de obicei ,sau se izolează de restul lumii, încearcă să fii acolo pentru el sau ea. Spune-i că ești mereu acolo să ajuți, întreabă despre lucrul sau lucrurile care o îngrijorează și despre starea sa emotională, de spirit. S-ar putea ca persoana să nu dorească să primească vreun sfat din partea ta, dar poate a vorbi cu cineva despre cum se simte și ce îi provoacă neliniste să ajute. Toți ne dorim să fim ascultați atunci când lumea pare să se prabușească sub picioarele noastre.

Ajuta-l/o să găsească suport

Pe langă susținerea pe care i-o poți oferi, ajuta-ți prietenul să găsească și alte modalități prin care să primească ajutor. Încurajează-l să primeasca ajutor din partea unui membru al familiei, și de preferat al unui medic specialist. Pune accentul pe cât de important este să primești ajutor de la cineva specializat, cât și asupra faptului că depresia nu este o rușine sau o boală, ci doar o tulburare cu care fiecare dintre noi se poate confrunta.

Documenteaza-te cât mai mult despre depresie

Poate fi obositor și jenant pentru unele persoane să exprime la nesfârșit stările și sentimentele, așa că a avea o idee generală despre aceste aspecte ar fi un factor ideal.

De asemenea, a fi rabdator și a te încarca cu energii pozitive este esențial. Depresia nu reprezintă ceva ce poate fi rezolvat în decursul a catorva zile. Te poti oferi și prin a ajuta cu treburile pe care respectiva persoana le are de facut, cât și prin a înțelege atunci când aceasta nu are energia și motivația necesară pentru a se implica în activități sociale sau a ieși din perimentrul casei, chiar al camerei. Continuă totuși să lași o portiță deschisă pentru ieșiri sau pentru a petrece timp împreuna.

Acum că am vorbit despre cum să îți poți ajuta cunoștiintele să treacă peste acest obstacol în calea lor, ar trrebui să știm și ce să nu facem în acest proces de a ne oferi ajutorul, deoarece acesta reprezintă o sabie cu doua tăișuri pentru persoanele pe care încercăm să le ajutăm. Depresia este complicată, iar sentimentele și trăirile, percepțiile unui om depresiv sunt sensibilie și diferite, au suișuri și coborâșuri, sunt confuze.

Nu lua lucrurile personal

Încercă să nu lași accesele de furie sau anumite spuse ale prietenului tău să te ranească. Depresia acestuia nu reprezintă vina lui, iar cuvintele grele nu reprezintă nimic adevărat .

Nu încerca sa îi oferi sfaturi sau să ,,îl repari’’

Nu poți știi exact ce simte prietenul tău și implicit ce ar trebui să facă pentru a se simți mai bine pentru că, așa cum am menționat, depresia variază de la o persoană la alta, de la o zi la alta și poate fi imprevizibilă. Oamenii depresivi nu sunt obiecte care ar trebui reparate sau care au nevoie de supraveghere în permanenta. Sunt persoane care trec printr-o perioadă dificilă din viata lor.

Nu încerca să le spui că ,,nu e așa de grav’’

,,Ar trebui să fii recunoscător pentru ceea ce ai’’

,,Alte persoane o duc mai rau decat tine’’

,,Nu ești depresiv, ești doar trist’’

Toate acestea reprezintă un model de așa nu în încercarea de a ajuta pe cineva care trece printr-un episod depresiv să își revină. A minimiza amploarea sau gravitatea situației în care se află nu îl va ajuta să treacă mai ușor peste, sau faptul că alte persoane traiesc lucruri și mai rele nu îl va readuce la starea de dinainte. Așa că, cel mai bine ar fi ca în locul acestora să încerci să îi sugerezi un program de dieta echilibrata, o plimbare prin natură sau o seară în oras, ar ajuta mult mai mult.

Acum, în încheiere, aș vrea să menționez faptul că depresia reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale societății în care trăim.Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirmă că în anul 2020, depresia a devenit a doua cea mai mare povară a bolilor, după cele cardiovasculare, iar până în anul 2030, se aşteaptă a deveni cel mai mare contributor la povara globală a bolii şi dizabilităţii. A încerca să pretinzi ca esti o persoană depresivă sau să aduci remărci negative asupra persoanelor care se luptă cu această problema reprezintă fapte josnice. Dacă vrem să evoluăm ca societate, trebuie să evoluam mai întai ca persoane, iar asta nu se poate întampla daca alegem să promovăm și să încurajăm comportamente și acțiuni menite să aducă suferință altora. Big changes start with small steps.

Sincer, pentru mine viața a fost mereu și încă este un test de supraviețuire.

Eu nu știu cum este să te bucuri de o viață lipsită de griji, fără să te gândești la ziua de mâine, sau la viitor.

@un-suflet-anonim

Cea mai frumoasă declarație de dragoste pentru o femeie este aceea care vine spusă din suflet. Cel mai frumos sentiment pentru un bărbat este acela când adoarme lângă aceeași femeie în fiecare seară. Cele mai frumoase clipe pentru ei vor fi acelea petrecute împreună. Iubirea nu înseamnă o întrecere de declarații sau cuvinte spuse la "kilogram" ci cuvinte simple, sincere care să acopere trupurile celor doi cu bunătate și o speranță de mai bine pentru ziua ce va veni pentru ei, pentru iubirea ce și-o poartă! Simplu și profund, ușor și neîncetat!

Letter for him

Sufletele pereche sunt jumătatea ta mai buna. Persoanele acelea care te completează în cel mai armonios mod, langa care poți fi cea mai buna versiune a ta de pana acum - un yin și yang format dintr-un amalgam de sentimente și trăiri ce nu pot fi exprimate sau definite la perfecție. Cum iti dai seama ca ți-ai găsit sufletul pereche, și chiar el este acela? Îl simți. Pur și simplu, îl simți. Atât. Se simte pana când nu se mai simte.

Timpul se oprește în loc de fiecare data când sunteți împreună, indiferent de când de banala este activitatea în desfășurare. Este o înțelegere în 2 care se face prin priviri, prin gesturi, și când uneori cuvintele sunt de prisos. Știi la ce se gândește celălalt fără prea mult efort, ca și cum ati fi fost împreună nu de săptămâni, luni sau ani, ci de câteva vieți întregi. 

O astfel de conexiune este o binecuvântare pentru unii, pentru foarte putini oameni care au norocul sa treacă măcar o data în viață prin așa o experiență. Din nefericire, nu toți avem acest privilegiu - dar eu l-am avut. 

Când toate erau degeaba și nimic din jurul meu nu mai avea sens din nicio perspectiva pe care încercăm sa o abordez, tu mi-ai fost alături. Mi-ai oferit o energie unica și o prezenta de care probabil nu voi mai avea parte din nou în aceasta viață. Nu m-am bucurat și nu am prețuit-o cât ar fi trebuit - dar oh, cât de recunoascatoare iti sunt TIE, jumatate mai buna a sufletului meu. Singurul lucru pozitiv și care mi-a adus un zâmbet larg pe buze și mai ales în inima, când nimic nu reușea. 

Atatea momente pe care aș putea sa le descriu aici, desi aleg sa le păstrez pentru mine, în amintirile mele pana la ultima suflare. Sunt multe, profunde și mereu unice. Nu ne-am ales și cu toate astea, ne-am găsit în cel mai nepotrivit moment, dar când timpul nu a ținut de nicio culoare cu noi doi. Toate au mers bine pana când au mers pe dos, și ai plecat. 

Nu ai vrut, sau poate da. Vreau sa cred ca nu, și inima îmi spune un singur lucru doar. Nu vom știi niciodată pana când nu ne vom regăsi din nou. În aceasta sau în alta viață. 

La fel de ușor cum mi-ai dat lumea peste cap în cel mai frumos mod, la fel mi-ai zdrobit pământul de sub picioare și m-ai lăsat sa cad; sa mă afund în acest întuneric gol și sumbru, fără ca o raza de lumina care să-mi arate calea înapoi, calea ce duce afara la caldura, la tine. 

Aș fi ipocrita sa nu recunosc cât de mult mă deranjează, cât m-a durut, cât de obosita este inima mea și în câte bucăți s-a spart intr-o singura clipita. Și totodata, aș fi mincinoasa sa nu recunosc cât de mult iti doresc fericirea, cu sau fără mine, dar una adevarata și pura, precum am fost noi. Poate. Sper. Amandoi vom fi, separat; dar nimic nu va inlocui legatura de neinlocuit pe care am avut-o.

Din acest motiv, trebuie să-mi ascund cu totul ochii, să-mi blochez picioarele obosite și inima țăndări; s-o opresc din a mai bate, atât de tare, dur. Sa nu mai fug după fantome și sa nu mai scot măcar un sunet, de frica zgomotului ce învăluie orice colțișor atins. O singura speranță, mică precum o raza de soare din acele dimineți reci de Octombrie, e puternic inradacinata în adâncul acestui suflet părăsit și acum singur, fara pereche. Si totodata, e aproape de moarte.

Lacrimile reci, șuvoaie și suspine înecate nu-și mai au un rost, ci marchează un dor necontenit care și-a pus amprenta pe același suflet incomplet. Rest de sentimente de surprindere și lipsa de credință, lipsa de cuvinte, explicații, tot - au rămas în aer, sunete și gânduri surde. Prea multe am să-ți spun și în zadar...

Inelul tău uitat la gâtul meu, și rânduri de cerneala șterse, de mult uitate. Promisiuni ce sunt acum doar vorbe goale. Inel ce-l pastrez ascuns in semn de a-l proteja pe el, pe mine, pe noi. Va fi mereu aici, precum au fost si restul.

Adio, tu - suflet pereche. Pana când ne vom vedea din nou - în aceasta sau în alta viață, pentru totdeauna. 

#sonsuzakadar #mykemal

Tie...

Ma refugieze în tine ori de câte ori mi-e tristă ziua. Un zâmbet de-al tău îmi luminează cele mai ascunse unghere ale sufletului. Știu, ne limităm la cuvinte dar cuvintele vindecă…Și nu e doar asta. Gândul meu se suprapune pe al tau și emitem sentimente care se întâlnesc undeva în Univers…Forte invizibile ne unesc neîmplinirile. Iubiri târzii. Si dorința…sa-mi fii mie, sa-ti fiu tie.

View On WordPress

Perspectivele sociologice asupra auto-dezvoltării: Charles Horton Cooley, ”looking glass self”

(Charles Horton Cooley) Unul dintre contributorii de pionierat la perspectivele sociologice asupra auto-dezvoltării a fost americanul Charles Horton Cooley (1864–1929). Cooley a afirmat că înțelegerea de sine a oamenilor este construită, în parte, de percepția lor asupra modului în care ceilalți îi privesc - un proces numit „sinele din oglindă” (looking glass self) (Cooley, 1902). Potrivit lui Cooley, ne bazăm imaginea pe ceea ce credem că văd alți oameni (1902). Ne imaginăm cum trebuie să arătăm celorlalți, apoi reacționăm la această speculație. Ne îmbrăcăm anumite haine, ne pregătim părul într-un anumit mod, purtăm machiaj, folosim parfum și altele asemenea - totul cu ideea că prezentarea noastră va afecta modul în care ne percep ceilalți. Ne așteptăm la o anumită reacție și, dacă avem noroc, obținem cea pe care o dorim și ne simțim bine în privința ei. Cooley credea că sentimentul nostru de sine nu se bazează pe o sursă internă de individualitate. Mai degrabă, ne imaginăm cum ne privesc ceilalți, tragem concluzii pe baza reacțiilor lor față de noi și apoi ne dezvoltăm simțul personal al sinelui. Cu alte cuvinte, reacțiile oamenilor față de noi sunt ca o oglindă în care suntem reflectați. Trăim o imagine în oglindă a noastră înșine. „Imaginațiile pe care oamenii le au unii despre alții sunt faptele solide ale societății” (Cooley, 1902). Sinele sau „ideea de sine” este cu totul socială. Nu este o expresie a esenței interne a individului sau a psihologiei unice a individului care apare pe măsură ce individul se maturizează. Se bazează pe modul în care ne imaginăm că ne arătăm celorlalți. Nu este modul în care arătăm de fapt celorlalți, ci proiecția noastr�� a ceea ce cred sau simt alții față de noi. Această proiecție definește modul în care ne simțim despre noi înșine și cine simțim că suntem. Dezvoltarea unui sine, așadar, implică trei elemente în analiza lui Cooley: „imaginația apariției noastre față de cealaltă persoană; imaginația judecății sale asupra acelei înfățișări și un fel de sentiment de sine, cum ar fi mândria sau mortificarea” (Cooley, 1902). - Cooley, C. H. (1902). The looking glass self. Human Nature and Social Order (pp. 179–185). New York, NY: Scribner’s. Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2024 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1 Read the full article