frenezie-n-poezie
frenezie-n poezie
allegedly somehow I know I don't know anything, although I know my name is Miruna Andreea Icleanu and I write, and that maybe others like what I write too, so I've no idea
p.s.: i'm also an actress
find me on instagram: @mirunaandreeaicleanu
330 posts
Don't wanna be here? Send us removal request.
Last Seen Blogs
bulldog300
Bulldog
jackbilovepregnat
Sem título
himakshiverma
Hildie
archeryqueen95
Into A World Of Pure Imagination
koralin-evilcry
Koralin Evilcry
Text
Inefabil
Cum descrii într-un poem
cosmosul cel etern?
Are infinitul sens?
E-un concept, un gând, dar n-are înțeles,
doar știu că e, și tot nu e, c-a fost mereu,
ca tine, ca mine,
ca mine cu tine,
ca noi, flama față de care
e invidios și zeul-soare.
Eu sunt un cumul de absurdități
ce-mi ies din gură fragmentate, pe bucăți
și-alunecă în paralel cu alte realități,
ce-i inefabil,
ce-i intangibil.
Tu ești un cumul de vagi referințe
la vechi idealuri, antice dorințe.
Mai știi întâia noastră formă,
acum zidită șters într-o scriere cuneiformă?
Dar oare pe a zecea, o mai ții minte?
Te-am pictat în Renaștere, pe-un pat de roze, cuminte.
E timp doar de-o secundă de fiecare dată
și mai mereu rămân cu secunda blocată
între erezie și artă
între zis și făcut
între ce-i mai straniu și ce-i mai cunoscut.
Dacă închid ochii, aproape-mi amintesc.
Și totuși mi-e greu să te rescriu și să te recitesc,
că tot te-am scris și te-am creat și recreat
și tu pe mine din nimic, am fost împreună vid
și-acum suntem palpabil deopotrivă, suntem chit.
Și-acum din nou mi-ești muză, cu chipul neschimbat,
cu soare ce îți curge din creștet și ochii tăi verzui-căprui
și inima ce-o simt sub palmă cum bate-ntr-a mea cui
(nu cumva să te stingi iar și iarăși căutare
într-o viață viitoare, un august cu soare).
Eternitatea-i simplă – sunt buzele tale,
ce-au gust de mare,
gust de infinit
regăsit,
definit.
Potrivnic sensului exiști și existăm,
ce șansă minusculă să ne căutăm!
Tu, strop de înțeles al ființei, emoție surdă,
tu, ușurință-n urcușul cel greu,
tu, fărâmă de sens în lumea absurdă,
tu, suflet străin ce semeni cu-al meu,
tu, fiică de zeu,
eu, fiică de zeu,
căuta-ne-am prin solzii șarpelui ce-și mușcă coada
oriunde pe el ne-am înfige spada,
și găsi-ne-am mereu!
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romania#romanian poem#romanian poets#romana#romanian#poezie romaneasca#poeti romani#romanesc
42 notes
·
View notes
Text
Regretul
– Să fie lacrimă!
zisu-i-a inima gândului la o rundă de scrimă,
la aortă cu al spadei tăiș,
când iar se luptau într-un luminiș
din pădurea de conifere a vieții
în lumina galbenă a sfârșitului dimineții.
– Mereu câștigă, zice, spre mine,
înecându-se cu suspine,
cugetul cel supus
cu spada căzută și umerii-n sus
și-n jos. Se scuză
și îi tot tremură o buză.
Lacrima-i și ea destul de confuză
când curge pe-obrazul lui de satin.
Nu știe de-i fericire sau de-i chin
lipsa prezentă a trecutului hain,
sau, când e cazul, trecutul prezent
etern și de nemișcat,
sufocat de regret, îmbătat de păcat.
Și curge lin,
aproape imperceptibil,
în timp ce gândul se retrage din luptă și-i vine penibil
să recunoască
faptul că inima-i o spadasină nefirească,
nemiloasă,
nicicând să câștige nu-l lasă.
Deși cei doi doar exersează,
ca, în caz de, să lupte-mpreună,
dar nu se unesc decât, rar, sub lună,
când vine rațiunea și pe emoție-o sugrumă,
lăsând doar un vis:
ce-a fost, și s-a dus, și e de neatins.
Mi-amintesc într-o ceață de iarnă violentă,
oniric parcă, aventură stridentă,
că mi-era frig, dar mă încălzeam
și când s-a făcut cald și nu mai dârdâiam,
am împins plapuma de pe mine
și s-a făcut cioburi și cioburi și versuri străine
că mi-era prea cald și nu-mi mai era bine.
Și-acum, că iarnă-i iar, mă fac covrig
cu mine însămi, și tot mi-e frig.
– Să fie lacrimă!
– Dar oprește-te, inimă.
Vrei oare
să înghețăm și când e soare?
De ce spulberi tu tot ce găsesc ca fiind adevărat?
– Pentru că, în trecut, să-nving nu m-ai lăsat
și-atunci m-ajută Furiile
să te dobor pe loc și să îți ard pădurile.
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romania#romanian poem#romanian poets#romana#romanian#poezie romaneasca#romanesc#poeti romani
29 notes
·
View notes
Text
Your Song
If you're reading this
(and I know you are), know that
my arms are open.
I dream of you, every
single night I turn blue with
the ache for your eyes.
I had no patience
for the dawn, but now I miss
the stars. Your aura.
If you remember
(and I know you do), know that
I remember too.
I remember you.
15 notes
·
View notes
Text
Profesorul de geneză
În prima zi, Divinul s-a trezit
și-n două s-a-mpărțit,
în Animus și Anima
și a făcut lumina.
În a doua zi, lumina parcă
n-avea unde sta, și-atunci, ager
a proptit-o pe cer,
încă neștiind dacă
a agățat-o bine.
Și-atunci, în cea de-a treia zi,
făcut-a stânci
și lunci,
și plante-n văi adânci.
În cea de-a patra, a decorat
cerul cel luminat
cu corpurile-astrale
poziționându-le să se reflecte-n mare.
În cea de-a cincea, suflat-a viață-n necuvântătoare,
ființele cele mai strălucitoare.
Când auziți de îngeri, să știți de la mine:
sunt și lilieci, și arahnide,
și târâtoare zbârnâinde,
și bufnițe haine.
Dar tocmai când era să facă oamenii, a venit
un alt Divin al altui univers,
lipsit de tinerețe și fără de vers,
zeu vechi și decrepit,
care-a spus: "Nu mai e nevoie, destule-s plante,
insecte colorate
și animale multe,
oprește-te aici, e păcat."
Cum ar fi fost să-l și asculte?
Nu l-a ascultat.
Creatu-ne-a și ce e vechi pe loc a explodat.
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romania#romanian poem#romanian poets#romana#romanian#poeti romani#poezie romaneasca#romanesc
6 notes
·
View notes
Text
À Contre-Jour
It's too hot for May,
you might hear meteorologists warn.
But we're too desperate
to have the Sun kiss our shoulders
too care.
A fitting metaphor
for whatever it is
when all you can grasp
are delusions,
the kind you need to stay afloat
on the river of dreams.
I dreamed of you last night
(among others, of course,
I can't let it get too personal).
Something about that last flicker of darkness
which precedes the dawn.
Something about that very moment
when, perhaps, as you'd lay by the window,
your head on my pillow
would slowly get into contre-jour.
Yes, against the light,
though becoming it,
through embodying it.
The illusion is graspable,
palpable,
but not yet touchable.
Yes, it seems too hot for May,
too good to be true,
and time tends to get on my nerves,
since all it does
is wait.
9 notes
·
View notes
Text
Sihăstrie
Dar ce aer misterios
al lumii ăsteia cu susu-n jos!
Permiteți-mi câteva secunde să nu exist.
Mă rog, nu să mor, nici să dispar c-un aer trist,
dar să mă detașez.
De tot ce creez și crez.
De tot ce văd și-analizez.
Mi-a ajuns.
De mâine, vreau totul să fie cu josu-n sus.
Vreau să mă-ntorc în trecut.
Da, vreau.
Cine-mi ia plăcerea timpului neștiut?
Sigur, simțit, cunoscut.
Dar, când beau,
altfel parcă-mi pare ce ieri ardea mocnit.
Nici bine n-am început să perorez, și deja am murit.
A murit din mine ceva sfânt, ceva sihastru,
ceva ce făcea soarele galben și ceru-albastru.
Ceva ce-acum
e scrum,
e pulbere.
E fum
și ardere.
E pierdere,
mai presus de-orice-altceva.
Am pierdut poezia.
Am pierdut metafora.
Dar te-am pierdut pe tine, monstru fără nume!
Da, tu, mulțime! Tu, Legiune!
Îmi miaună-n sânge o panteră,
care ieri era o himeră,
era o seceră
a grâului ce-acum zace mucegăit.
N-am început, n-am terminat. Doar am murit.
Dar azi renasc,
azi mă re-ntruchipez, nefast,
în mama, cea de-a pururi soldată.
"Zoe, fii bărbată".
Și ce să fac când vârsta continuă să-mi fie-naintată?
Mă-ngrop în naivitate, mă-ngrop
în al ploii de toamnă ultim strop,
ce-n nea se transformă
și-are formă
de lacrimă.
Dă-mi, mamă, înțelepciunea ultimă
a tenebrelor ce te-ndeamnă-n ele să crezi,
iar tu stai și creezi.
Dar cine te citește?
Pe mine stihul ruginit etern mă lovește,
și tot el m-albește,
și tot el mă crește,
și tot m-amăgește.
Poezia mea n-are final,
a se interpreta cu cântec astral.
Veșnicia mă are-n minte c-un singur surâs,
zicând: "Ea nu și-a văzut niciodată de-apus."
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romania#romanian poem#romanian poets#romanian#romana#poezie romaneasca#poeti romani#romanesc
15 notes
·
View notes
Text
Despre ce e vorba?
Mută-i lumea și mă rod frământările:
de ce se luptă apele cu mările
cum se luptă cuțitele cu săbiile,
ca atunci când se luptă gândurile cu stările,
luptându-se trecutul cu-amintirile?
Soarele nu mai cunoaște luna,
ea l-a și uitat.
Se ceartă norii cu furtuna –
rece, dar nu chiar înghețat.
M-arunc și eu într-o vâltoare, a ce nu mi-e deloc potrivnic,
să-mi fie greu să cad, ușor să mă ridic.
Iar, când mă-nvârt boemă-n reguli vetuste,
mi se ridic-o statuie din frunze și cruste,
și toate colegiile certate cu școala
mă vor înălța ca pe-o infecție ce-omoară boala.
Ah, mi-am găsit chemarea
ce mă va scoate din frământarea
tragediei pe care încerc să n-o clădesc.
Mă voi spăla cu haos, și-atunci când mă clătesc,
promit, firește, să fie nefiresc.
Mă voi surpa sub chinul a ceea ce nu există
și-atunci promit, mundan, că voi renaște-artistă.
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romania#romanian poem#romanian poets#romana#romanian poems#romanian#poezie romaneasca#poeti romani#romanesc
7 notes
·
View notes
Text
Ce-mi ești?
În toată liniștea asta, al pustiului zgomot,
tot sângele ce prin tâmple îmi curge,
toată inima ce stă-n milisecunde de ropot,
tot dorul ce sufletu-mi strânge,
ce-mi ești?
Ce-mi ești altceva decât încă un apus,
ofilit între norii ce-ntre noi stau nespus?
Ce-ai putea fi,
cum ai putea
să ai puterea
să exiști între "vreau" și "mi-aș dori"
când nu ești decât scurtă licărire de stea
căzătoare,
poate înșelătoare,
că poate, în disperare,
ai putea, chiar așa,
fi a mea?
Sunt bântuită de tenebre,
crâncene manevre
ale Moirelor ce-mi stau în cale
și Erinii ce mă lasă complet fără suflare.
Mă-ntreb, oare
n-oi fi eu cea fără de scăpare?
N-o fi însăși nașterea mea
c-un scop în sine, să devin marea?
Ești o briză trecătoare,
sunt perfect conștientă,
perfect rațională, judecătoare excelentă
a efemerului din coapsele-ți ce-mi spun
că poate gândul meu nu-i chiar absurd, ci doar nebun.
Poate, poate, nimic nu-i cert.
Mă amăgesc și nu știu să mă iert.
Învață-mă, o, tu, defect
al abținerii,
al susținerii
argumentului perfect.
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romania#romanian poem#romanian poets#romana#romanian poems#poezie romaneasca#romanesc#poeti romani
36 notes
·
View notes
Text
Ergo sum
Din câte părți poate fi orizontul privit
ca să găsești în el ceva ce n-ai găsit?
Ce mai poate fi nou
când lumea-i pentru ea însăși ecou?
Ce mai e inedit
în dragostea ce-i seamănă mereu celei de dinainte
și-odată cu timpul grăbit,
e din ce în ce mai puțin fierbinte?
Aș pune orizontul invers,
și-aș îngrămădi noua imagine-ntr-un vers.
Fiecare literă, o nouă culoare,
fiecare rimă, nou soare,
noua mare
ar fi făcută din vin
și să înot în ea nu ar mai fi un chin,
iar cerul ar părea de-a pururi senin,
deși n-ar fi. Nu e.
Din orice direcție, orizontul tot tronează peste umbre.
Coșmarurile destrămării
în valurile condamnării
a fisurilor ce se-nmulțesc în mod existențial
sunt aidoma stelelor ce dansează-n astral,
îndepărtate par, și totuși, sunt în noi,
mereu când ne dezicem de nevoi
sau ne plângem de ploi
sau cu ploile plângem,
rănile simțirilor uitate cu uitare să ungem.
Oare dacă m-agăț de nori în unghi perfect,
pot pe verticală să văd nadirul altfel?
Am visul prea precar, mai mereu desuet,
și caut realitatea c-un fanatism rebel.
Dar o vreau diferită de tot ce a mai fost.
Este util așa, sau n-are niciun rost?
Gândit și construit e prost
Pământul nostru ce pare etern.
Omul e diavol și rațiunea-i infern.
Dă-mi, Dionysos, un vis să pot începe,
însetată și-mbătată rătăcind prin stepe,
strigătul meu din zenit să-l urlu mai încet
și să-mi fac bine când fac rău, defectul fă-l perfect
și-n fantezie
cu frenezie
să îmi imaginez
cum ating orizontul și-atunci mă luminez.
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romanian poet#romanian poets#romanian poem#romanian poems#poezie romaneasca#poeti romani#romanesc#romania#romana
18 notes
·
View notes
Text
Linearity
It's never been as easy
as I thought it would become.
The waves crash against the shore
much farther inland at night,
when the moon is watching,
when time has passed.
And all that sand
which the sea swallows
from some beach in Barcelona
is carelessly poured into
a seemingly neverending hourglass.
How wine has come to taste
so saltily,
so deadly
when pressed against lips
that hold inside them memories
of words unuttered,
but written hastily
only to avert a tsunami
that came to pass either way.
I drink it still, and imagine
what the beach would look like
if the moon weren't watching,
but taking a swim
in a terrifyingly reckless abandon,
one that only one single person
has ever witnessed.
I set fire to the whole beach
and watched it become a mirror.
I see myself there, my eyes –
two tiny little reckless moons.
Be reasonable, dear Fates,
I've only ever chosen out of fear,
why leave that be my destiny?
Why do none of the gods, when they see
mortals making mistakes,
at least once, just once,
stuff some more sand in the hourglass,
so they could revisit,
and do it better?
How isn't that a better way to learn
than to live with a boulder
on one's shoulders
meant to be carried eternally?
The Goddess laughs,
and, with a hand the colour of the sea,
lifts my chin up,
and, with the voice of waves,
whispers:
"Though your spirit feels old, and it is so,
you've had such a tiny droplet of sand
fall from the hourglass.
You won't be longing for the leap
when most of it is drained.
You will be thankful
for the certainty
of errors made."
8 notes
·
View notes
Text
Laur
Te-am așteptat. Și-ncă te-aștept
în fața unui portal defect
ce dă spre verzile iederi ce garduri înconjoară
la fel cum amintirea ta i-o comoară
și povară
ce mintea-mi împresoară.
Spuneam cândva că ne vom regăsi,
c-a patra-i cu noroc. Dar, știi,
poate a patra viață,
căci asta sigur s-a-ncheiat
printr-o furtună a neștirii și-un amor răsuflat.
Mă simt legată cu o ață
ce stă subțire, dar
când se rupe-i amar
și se rupe-n blestem
și de tine mă tem,
dar pe tine te chem
când timpu-i suflu de-albatros hoinar
ce-atât de mult caută-n ceață să-și găsească har,
să vadă clar.
Mi-e dor de tine,
mi-e dor de mine
când nu-mi era silă să-mi fie dor.
Blestemat fie mersul mărilor
și-al norilor!
Blestemată fie ziua! când am plecat
și n-am mai construit, ci am abandonat.
Ce chin și ce surpriză deloc surprinzătoare
că sunt trei ani de când ne-am lăsat
într-un vis dereglat
și nu văd vreo schimbare.
Că ești la fel cum te țin minte, în nud pe perna mea
spunându-mi la ureche povestea
creării lumii și sfârșitului ei,
a multa dezamăgire dar singura printre femei.
Te strig și n-am ecou, se duce-n neputință
vocea mea cea sugrumată de regret și dorință,
dar ceea ce nu-i prins în plânset și căință
e siguranța că podul, oricât de bine construit,
mereu s-ar rupe de la inegalul ce stă-ntre noi subit.
Mințile să le vindeci,
dorești, deci
pleacă acum și din a mea
și aripi nesfârșite crească din mintea ta.
Iubirea n-o uita vreodată, pe-a altora, nu pe a mea
și hai să facem supernova din ce era o stea
și hai să dezlegăm ce-odat legat stătea
și hai să ne uităm, hain,
dar și sublim,
dragostea mea.
Aura
a ceea ce-a fost cândva,
aura
nesăbuinței.
Tu, coroană de laur
și nimb de aur
ale neputinței,
găsește-mă-n viața viitoare tot prin moartea voinței,
găsește-mă-n viața viitoare tot prin ființa neființei.
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romana#romanian#romanian poem#romanian poets#romania#poezie romaneasca#poeti romani#romanesc
19 notes
·
View notes
Text
Ekstasis
Peste înc-un final de octombrie, soarele se-ntinde
în patul lui, cuminte.
Lampa se-aprinde
și vine seara momentului în care
se ridică vălul dintre lumi și-apare
dorul de ducă al tuturor
oamenilor
și frunzelor.
Stau și mă-ntreb, pe tine de când te știu?
Timpu-i dilatat, iar spațiul e pustiu
și nu te pot atinge decât amintindu-mi de tine,
de priviri senine,
de-o noapte ce-i vis și nu pare aievea
și nu cred că-mi poate potoli nimic altceva setea.
Tu ești o stea pe care mi-am pus o dorință —
și, înfundată de căință,
să nu fiu mai mult decât ce-i convenit,
te rog — mai te transformă-o dată-n ființă,
așa cum te-am găsit.
Și înc-o dată, și-nc-o dată,
straniul dor pe care-l am pentru ceva ce n-am avut
suficient timp cât dorul s-aibă sens știut,
vino și mi-l desfată.
Desfă-mă în bucăți și dă-le luciul rozelor de vară,
miros îmbietor ce mă trimite-n alte vremuri,
când ți-am descris întâia oară,
cu buze pe buze, gustul dorinței când tremuri
de dorință.
Și-apoi, când mă lipești la loc, fii clară,
să-mi pierd dubiile în ochii tăi închiși
și-n spatele pleoapelor, pe furiș,
să mă strecor în vise cum mi-ești tu strecurată,
chiar dacă tot mă mint
că mi-ești nemeritată
și nu mă las să simt
c-ai fi adevărată.
Pictează-mi trupul în culorile frunzelor ce cad lovite,
cum mă doboară Eros cu arcu-i dur
și nu îți pot găsi cusur
și nu te pot cuprinde.
Soarele se-ntinde
și-adoarme și ne visează.
E-o noapte-ntunecată dar tot strecoar-o rază.
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romanian poem#romanian poets#romania#romana#poeti romani#poezie romaneasca#romanesc
23 notes
·
View notes
Text
Foc de toamnă
Octombrie-a venit
cu pasul grăbit,
către mine, aducând alene
două buze ce-mi stau blocate-ntre gene,
doi ochi ce, întredeschiși
au venit în mintea-mi, pe furiș
și-au trezit vulcanul ce de mult murise
pe el însuși niciodată nu se văzuse, găsise.
Arunc cuvinte-ntr-o speranță,
antitetică profund cu-a mea ambianță,
că le vei citi și le vei înțelege
și deoparte vei uita, lăsa ce ți-a fost lege.
Ce poate să unească și ce poate să dezlege
e spiritul solar care mi-a lăsat gândul rece.
Trup de gheață, să mă-ngheți, sunt deja ca și-nghețată.
Corpul meu plăpând și moale ți-ar putea fi mintea toată.
Zâmbetul ce îți atârnă plin ochi de subînțeles
îmi dă flăcări infernale în cuvântul meu prea des --
plăcere. Hedonism. Ai acum de unde-alege
ce poate să despartă dar și ce poate să lege.
Te aștept, Morgană mută, pe-un pat ruginiu de frunze,
suspinele-ți să-mi fie muze
și săruturile, scuze.
Dacă pleci de dimineață sau nicicând nu ai venit,
mă găsești printre ruine cum pe nimeni n-ai găsit,
așa cum octombrie-a venit,
neanunțat, neinvitat, tainic, romantic, subit.
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romanian poem#romanian poets#romania#romana#romanian#poezie romaneasca#poeti romani#romanesc
32 notes
·
View notes
Text
Meditație
Vibrația amintirii e-o forță tectonică
ce spulberă asfaltul și-n două îl rupe,
iar doru-mi pare o haină anacronică,
ce se sfâșie-ndat�� ce rana erupe.
Până și inspirația mă părăsește,
amantă farsoare, care,
agățându-se noaptea de felinare,
dansează cu rime stângace și obosește.
Nu știe decât
să se-ntoarcă-n trecut
și-n flăcări s-aprindă din nou ce era decăzut.
Demoni și îngeri mă privesc de la fereastră
când toamna mi-e seacă de orice nu-i tu.
Niciunul nu strigă, niciunul n-ajută, nu.
Mă lasă pe asfalt gândul să mă zdrobească
și din bucăți, la loc să mă clădească,
căci vara n-a reușit să mă clătească
de tine;
mai rău (sau mai bine),
mi-a amintit
de tragicul început și mai tragicul sfârșit.
Am decis, deci, pe melancolie
să mi-o fac, momentan, soție.
Și s-o accept, chiar s-o iubesc,
așa-i cel mai bine să te-nlocuiesc.
Așa mă păstrez liniștită și gri.
Așa mai pot către cer surâde
când mă văd în trecut cu speranțele hâde
și norii din tine așteptând cenușii.
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romanian poem#romanian poets#romania#romana#poeti romani#poezie romaneasca#romanesc
12 notes
·
View notes
Text
Sappho's Game
Come.
Let's play a game.
I stay,
and you stay,
and neither tries to run away,
even if, once or twice,
night forgets to become day.
Even if the mountains seem smaller when seen up close,
and red looks a little bloody on the petals of a rose.
Adorn my temples with an olive branch, as green
as the leaves outside the temple, leaving just us in between
the stained glass above the room
and Tartarus's sparkling darkness, singing silently of doom.
Aphrodite will be watching, Athena will scoff and sigh,
thinking "What a foolish game they play! But wonderful way to die."
And for one glorious second, nothing outside will exist,
but tightly shut eyelids and an even tighter fist,
around my left wrist,
and around your right wrist,
holding in place a promise that, right now, can sound the same
as both a curse and a blessing, but it is, in fact, a game.
Right?
Sweetly among the gods we fight,
under the light of twilight.
We drink nectar and we laugh, neither tries to run away,
and whatever looks like night,
is Apollo's way
of saying he will surely guide us towards the breaking of day.
11 notes
·
View notes
Text
Ultimul val
Zbura un zmeu deasupra mării, și m-am gândit -
ce falsă impresie a libertății, cum s-a amăgit!
Căci, în zborul lui, sfoara tot îl oprește;
dacă se-ndepărtează prea mult, înapoi o pornește.
Pe sub el, urlă pescăruși cu pliscul plin de pește,
iar Soarele, gigantul care dogorește,
își trimite raze prin zmeu și le colorează aripile,
ducând pe ele-n larg amurgul și toate clipele.
Mă uit la valuri cum sperie când mari se fac cu vântul,
cum fură fără gând înotătorilor avântul,
dar la mal tot se sparg, tacit s-au înțeles
cu plaja, brusc să le reteze eternul lor mers.
Nu-i oare litoralul dulcele-amar memento mori
al oricărei suferințe și deopotrivă vis?
Am rupt și eu din mine cele din urmă fire ale sforii
și-n valuri le-am aruncat, trecutul să-l simt stins.
#poezie#versuri#românia#română#romanian poetry#romana#romania#romanian#romanian poem#romanian poet#romanian poets#poezie romaneasca#poeti romani#romanesc
19 notes
·
View notes
Text
Mindfulness
I wish to speak to an ear that listens.
I wish to pour into it all the colours,
all the darkness,
all the light
that I've been deafeningly silencing
under the guise of carelessness.
I know I can be happy;
I remember it
so powerfully,
so intensely,
that it makes me numb to
the grey
hues of the present day.
I want to talk an ear off,
and I want to be embraced
more tightly than anyone ever has before.
I want to be cracked open
like a coccoon
by arms that would bring out
the butterfly in me.
But all I have right now
are the monotony of loneliness
and the infinite amount of love
that's going stale,
turning poisonous inside me,
waiting to be given,
aching to be given,
dying
to
live.
13 notes
·
View notes