Tumgik
#bibliotecahasdeu
bmhasdeu · 1 day
Text
Reportaj de la medalionul literar "Vitalie Răileanu - portret poetic marinăresc în plină realizare", desfășurat la Biblioteca „Onisifor Ghibu”.
0 notes
Photo
Tumblr media
Prezentare de carte și discuție publică: "ANKOR DISCIPOLUL", de Jorge Angel Livraga Rizzi. Toţi purtăm în inima noastră un “Ankor”. Vineri, 31 ianuarie, ora 18:30. Intrarea liberă. Despre autor: Prof. Jorge Angel Livraga Rizzi s-a născut în anul 1930, în Buenos Aires, Argentina. Doctor în Filosofie, Istorie şi Arheologie, câştigător a Premiului Naţional de Poezie în Argentina în 1951, Membru Academic al universităţii Filo-Bizantină, Crucea Parisului în Ştiinţe, Arte şi Litere, Doctor “Honoris Cauza” al Muzeului Arheologic “Rodrigo Caro” din Spania, sunt numai câteva dintre titlurile şi menţiunile sale. Fondator şi Primul Director Internaţional al Organizaţiei Internaţionale NOUA ACROPOLĂ, a realizat prin vasta sa operă culturală şi umanistă numeroase lucrări, eseuri, conferinţe şi discuţii, ca şi numeroase cursuri de Filosofie Ezoterică. Dintre operele sale am putea aminti, între altele: “Lotuşi” (poeme), “Moassy, câinele”, “Alchimistul”, “Teba”, “Teatrul Misteric în Grecia: Tragedia”, “Spiritele Elementale ale Naturii”, “Ultimele conferinţe ale profesorului Livraga” (vol. 1, 2 şi 3)... Toate operele sale au fost traduse şi publicate în numeroase limbi precum spaniolă, engleză, franceză, germană, italiană, greacă, portugheză, rusă, croată, cehă... "Orice om se întreabă de unde vine şi încotro se îndreaptă. Acea scurtă parte a trecutului nostru pe care ne-o amintim se numeşte experienţă; dincolo de aceasta, un indefinit suflu de viaţă ne spune că trebuie să fi existat cu mult înainte de a ne naşte în această lume.Când cei care îşi amintesc sunt numeroşi, această amintire precisă se numeşte Istorie, iar presimţirea că suntem mult mai bătrâni decât ne spune ştiinţa contemporană, nu foarte sigură, se numeşte Mitologie, sub un anumit aspect. Toate popoarele din lumea antică, inclusiv amerindienii, ne vorbesc despre diluvii şi continente scufundate. Platon ne-a lăsat o relatare foarte precisă. Pe ultimul fragment al Continentului Atlant este situat Ankor, un principe, un filosof, un om." #filosofiainactiune #nouaacropolarepublicamoldova #bibliotecahasdeu #historie #cultura #chișinău #republicamoldova🇲🇩❤️ (la Biblioteca Publica de Drept, filiala BM "B.P.Hasdeu") https://www.instagram.com/p/B79ctdFB09M/?igshid=1v7u6vs3orczt
0 notes
bmhasdeu · 3 days
Text
Tumblr media
Dragă comunitate! Biblioteca „Transilvania”, filială a BM „B.P. Hasdeu” vă invită joi, 25 aprilie, ora 14:00 să participați la o întâlnire cu scriitorul Grigore Chiper, în baza cărții „Cu romanul în vacanță”. Cartea face parte din Programul de lectură „Chișinăul citește”, ediția XXI-a, categoria adulți. Evenimentul este organizat în cadrul Clubului „Lectură generoasă”.
0 notes
bmhasdeu · 3 days
Text
Reportaj de la Gala bibliotecarilor 2024, desfășurată de Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor.
0 notes
bmhasdeu · 8 days
Text
Tumblr media
În contextul Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor, la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” a avut loc lansarea cărții „Odiseea Casei Monastârski”. Autorii Vladimir TARNAKIN, specialist în istoria locală, cercetător și Zinaida MATEI, cercetător, ghid turistic au purtat publicul prin culisele istoriei acestui monument de patrimoniu, dezvăluind secretele și istoria sa bogată, bazată pe materiale de arhivă inedite. Au mai ținut discursuri Ivan PILCHIN, șef, Secția activitate editorială, Ludmila PÂNZARI, director adjunct, Taisia FOIU, șef, Secția „Memoria Chișinăului” și Alexandru BERESKI, specialist în domeniul transportului. Evenimentul a fost moderat de dr. Mariana HARJEVSCHI, director general al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”.
0 notes
bmhasdeu · 10 days
Text
Tumblr media Tumblr media Tumblr media
Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, organizează vineri, 19 aprilie, ora 15:00 lansarea cărțiilor: „Cartea foametei” de Larisa Turea; „Cu ochii celuilalt” de Nicolaie Rusu și „Crucea pământului” de Anatol Cristea.
Evenimentul va fi moderat de Vasile Şoimaru, deputat în Parlament, politician, economist.
0 notes
bmhasdeu · 11 days
Text
Tumblr media
Dragi prieteni, vă invităm la lansarea cărții „Odiseea Casei Monastârski”. Autorii Vladimir TARNAKIN, specialist în istoria locală, cercetător și Zinaida MATEI, cercetător, ghid turistic vă vor purta prin culisele istoriei acestui monument de patrimoniu, dezvăluind secretele și istoria sa bogată, bazată pe materiale de arhivă inedite.
Moderatoare: Dr. Mariana HARJEVSCHI. Prezintă: Vladimir TARNAKIN, Zinaida MATEI, Ivan PILCHIN, Ludmila PÂNZARI.
Această prezentare specială marchează și Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor.
Nu ratați ocazia de a descoperi povestea fascinantă din spatele acestui edificiu emblematic al Chișinăului!
Tumblr media
Evenimentul va avea loc pe 18 aprilie, ora 15:00, la Sediul Central al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”.
0 notes
bmhasdeu · 12 days
Text
youtube
Reportaj de la lansarea cărţii „Regăsirea de sine în literatura română” de Ana Bantoş, eveniment care a reunit numeroși oameni de cultură la Biblioteca „Onisifor Ghibu”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”.
0 notes
bmhasdeu · 12 days
Text
Tumblr media
Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, organizează în perioada 15-22 aprilie evenimentul cu genericul „Diminețile cărților”. În această perioadă vor avea loc o serie de întâlniri cu diverse edituri autohtone, care își vor prezenta aparițiile editoriale. În cadrul evenimentului vor avea loc discuții cu bibliotecarii, obiectivul fiind promovarea editurilor locale. Evenimentul se desfășoară în contextul Zilei Cărții și a Dreptului de Autor, sărbătorită anual în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie.
Vă invităm să urmăriți programul întâlnirilor:
Luni, 15 aprilie, ora 11:00 - Ed. LITERA Marți, 16 aprilie, ora 10:00 - Ed. CARTIER Miercuri, 17 aprilie, ora 10:00 - Ed. PRUT Joi, 18 aprilie, ora 10:00 - Ed. ȘTIINȚA Luni, 22 aprilie, ora 10:00 - Ed. ARC
0 notes
bmhasdeu · 12 days
Text
Tumblr media
Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, organizează în perioada 15-22 aprilie evenimentul cu genericul „Diminețile cărților”. În această perioadă vor avea loc o serie de întâlniri cu diverse edituri autohtone, care își vor prezenta aparițiile editoriale. În cadrul evenimentului vor avea loc discuții cu bibliotecarii, obiectivul fiind promovarea editurilor locale. Evenimentul se desfășoară în contextul Zilei Cărții și a Dreptului de Autor, sărbătorită anual în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie.
Vă invităm să urmăriți programul întâlnirilor:
Marți, 16 aprilie, ora 10:00 - Ed. CARTIER Miercuri, 17 aprilie, ora 10:00 - Ed. PRUT Joi, 18 aprilie, ora 10:00 - Ed. ȘTIINȚA Luni, 22 aprilie, ora 10:00 - Ed. ARC
0 notes
bmhasdeu · 15 days
Text
„Biblioteca a avut o importanță majoră în formarea mea. Fără lecturi, nu știu dacă aș fi ajuns prea departe”. Un dialog cu scriitoarea Lorina Bălteanu despre romanul său „Legată cu funia de pământ”, despre copilărie, lecturi, dar și despre întâlnirile sale cu cititorii de la Biblioteca „Transilvania” și Biblioteca „Ovidius”.
Amintim că romanul „Legată cu funia de pământ”, semnat de Lorina Bălteanu este inclus în cadrul Programului de lectură „Chișinăul citește”, ediția a XXI-a, categoria maturi.
Lectură plăcută!
0 notes
bmhasdeu · 16 days
Text
Elena Butucel, director adjunct al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, vorbește în cadrul emisiunii „Bună dimineața” despre concursul de eseuri „Chișinăul European”, destinat liceenilor. Concursul se desfășoară în perioada 2-22 aprilie.
Vă îndemnăm să participați!
0 notes
bmhasdeu · 18 days
Text
Lucrările conferinței „Dezvoltare profesională continuă – un deceniu de învățare și creștere”. Dr. Mariana Harjevschi. Un articol semnat de Elena Taragan, Secția studii și cercetări.
0 notes
bmhasdeu · 19 days
Text
Conferința „Dezvoltarea profesională continuă – un deceniu de învățare și creștere”, din cadrul evenimentului aniversar al Campusului Competențelor a ajuns pe coperta BiblioFeed #64!
Vă invităm la lectură!
0 notes
bmhasdeu · 23 days
Text
Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” invită tinerii să participe la Concursul de eseuri „Chișinăul european”, care are drept scop de a stimula interesul chişinăuienilor pentru valorile europene, de a-i determina pe utilizatorii Bibliotecii Municipale să reflecteze asupra posibilităţilor şi oportunităţilor oferite de statutul de cetăţean european, dezvoltând creativitatea şi gustul pentru expresia artistică.
Vă îndemnăm să participați!
0 notes
bmhasdeu · 23 days
Text
Mariana Harjevschi, directorul general al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” și scriitoarea Maria Pilchin au fost invitate în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun”.
Vă invităm să urmăriți un dialog despre rolul bibliotecii în promovarea lecturii, despre cărți și scriitori - ca instrument de învățare; recomandări de carte pentru copii ș.a.
Vizionare plăcută!
0 notes