Să nu uiți niciodată cine ești, să nu lași oamenii să te transforme în cine vor ei sa fii, nu uita ca ești un om minunat, că ai în tine puteri nebănuite de a schimba lumea în bine și de a înfrumuseța suflete! Trăiește frumos, caută să însemni ceva bun în viața oamenilor, retrage-te atunci când simți ca nu mai aparții unui loc sau unui suflet și ia-o de la început, ori de âte ori va trebui...

Tu auzi?

Tacerea mea este vocea mea, tu poate nu o auzi. Azi, maine, strig in liniste...si cine are urechi si pentru mine, o sa auda...Nu...O sa asculte. Asculta-mi glasul, e taios, poate lipsa lui e cea care taie, te taie...sau te roade? Cum sa te roada lipsa unui glas? Sau lininistea e cea care te nelinisteste? Sau nepasarea...Glasul nu se mai aude de ceva vreme. L-am ascuns...Cine va deschide usi, spre ceea ce sunt, il va gasi. Cum? Asculta. Asculta si tacerea oamenilor, nu doar vorbele, glasul. Asculta linistea, intunericul. Poate ca atunci cand tac, vorbesc cu mine, imi soptesc si rad in sinea mea. Imi spun ca poate tu existi. Tu? Omul care e gata sa imi taie orice soapta, orice suflare, asculta-ma se zice ca nimic din ce se intampla nu e la intamplare...si daca se intampla sa ma auzi? Oare e intamplator? Sau asa a trebuit sa se intample? Si castig. Ce castig? Oameni, Cum asa? Prin auzul lor. Castig oameni care au puterea sa auda dincolo de cuvinte. Poate imi aud sufletul. Castig...Stiti ce e mai frumos decat sa castigi un om. Omul pe care l-ai castigat sa fie frumos. Frumos. Nu in sensul cliseic. Frumos...in profunzime