Rabdarea

Eu credeam ca nu simt nimic catre el. Eram sigura in asta. Foarte sigura. Si aceaste incredere ca sunt indiferenta fata de el a devenit un praf intr-un moment. Nu mai sunt sigura in nimic. Nici in decizia care am luato pe 31 decembrie 2016. Nustiu.Eu eram asa de fericita  in cinta anului nou am decis in sfirsit sa pun punct in toata nebunia asta. Toti care stiuau de situatia in care ma aflu ma sfatuiau sa ma opresc. Si sa opresc tot ceia ce fac. Si fiind in vacanta miamdat seama ca Uite sunt Aici si Acum si sunt Fericita in pofida tuturor, asaca dece nu ? dece sa nu oresc acum toata nebunia asta? 

E momentul potrivit si timpulpotrivit, adica eu am facut ca momentul si timpul sa fie potrivit. Am pus Punct. Am fost sigura in ceia ce fac. Sigura in 101% din 100%. Era destul de usor sa o fac. Eu nu simt nimic catre el, el nu simte nimic catre mine. Dece nu?

Seara el totusi credea ca e ca de obicei si ca punctul acesta va deveni ca si cele lalte puncte in virgula. Deseori o faceam. Eram sigura. Gata las totul si incep din nou. Pe o foaie curata intr-un an nou. 2017. 

Totul mergea bine. 1 ianuarie a fost foarte vesel am jucatun fodbal minunat. Mam simtit si mai bine. L-am vazut. Eram Indiferenta. Seara sau care seara era miezul noptii. Ca de obicei nu puteam sa adorm. Si imi scrie nimic important doar ceva ce ma dezichilibrat. Nu mai eram asa sigura. Era ca o sansa de a ma razgindi. Des imi lasa asa sanse dar eu nu mai pot atit sa ma intorc la aceia nici nu stiu cum sa numesc genul de relatie pe care il aveam. Era o nebunie pe care o aveam cu el si la care mereu ma intorceam. 2 ianuarie savuram timpul petrecut la calculator. Priveam film. Am primit un sunet de telefon de la o prietena de a mea care este si tot o data sora lui. Am venit la ea. Aveam presupuneri ca e acasa dar totusi speram. Care speram eu parca eram indiferenta. Parca. Eram la masa cu fetele. El tot era. Nu la masa dar in orce caz acasa. Nu asta nu mult ma pasa. El trebuia sa plece in ceva timp. Imi repetam ca ‘Numi pasa’, ‘Numi pasa’. Parca. Ne veseleam. El plecase. Era intradevad vesel. Demult numam veselit cu ele asa de mult. Apoi toti au obosit si care statea in telefon, care la calculator, eu stateam in telefonul prietenei la care am venit. Pe reteaua de socializare.Apoi mia venit o ideie sa-mi fac o poza. Era prea intuneric pentru selfi. Am vazut o poza facuta mai inainte si am deschis albumul de fotofrafii din telefon. A doua poza era a lui. E de ceva zile. Anume in acelmoment toata sigurata a cazut, prabusit. Am observat pe poza pentru prima data la el borti in orbraz cind zimbea. Si tot in acea secunda am inteles ca nu sunt deloc indiferenta ci chiar foarte, foarte indragostita. 

Ma uitam ceva timpla poza si mim dat seama ca daca sora lui se uitase la telefonul ei isi dadea si ea seama. Am inchis albumul si ma uitam pursisimplu la noutatile de pe site.

Am obosit. Nu stiu in ce sa cred si ce sa fac. Pina cind pursisimplu rabd. Ma abtin de ai scrie sau ceva de genul.

Cei corect si ce nui corect? E coret sa il vreau pe el si totul ce e in legatura de el? Sau nu-i corect? Si ce eu trebuie sa fac?

Mult ma gindesc la el si la ceia ce vreau sa am cu el. Numai asta numi-am interzis sa fac. In rest totul e intezis sa fac. Nu scriu. Nu-l caut. Nu ma intorc. Eu stiu ca daca eu nu o sa scriu elnu o sa mai scrie. Daca nu o sa-l caut si el o sa inceteze sa o faca. Daca nu o sa ma intorc la ceia ce a fost, alt ceva cu el nu o sa am, doar ceia ce a fost. 

O sa ma obtin de la toate pentru ca la momentul dat eu consider ca e cel mai corect lucru pecare pot sa il fac.